Doina oltenească 1
Doina oltenească (A Jianului)
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Frunză verde măr crețesc;
- Stau în drum să mă gândesc
- Ce s-apuc, ce să muncesc,
- Pâinea să-mi agonisesc,
- Copilașii să-mi hrănesc?
- Cum ședeam pe gânduri dus,
- Mă uitai spre munte-n sus
- Și mă luai spre apus.
- Când pe munte mă urcai,
- Roată-n juru-mi mă uitai,
- Mă uitai în jos spre lunci,
- Văzui oameni, muieri, prunci
- Cu plugurile la munci,
- Ei brăzduiau tot mereu,
- Numai plugulețul meu
- L-a-nțelenit Dumnezeu.
- Că doi boi ce-i avusei
- De vremi rele-i răpusei
- Și de sapă rămăsei.
- Tot avutul din bordei
- Mi-e pe vatră un cotei,
- Ș-un tăciune stins de tei,
- Și cenușă-ntr-un ulei.
- Am umblat, am alergat,
- M-am milcuit, m-am rugat
- De sărac și de bogat,
- Nici că-n seamă m-au băgat!
- Am cerut boi într-un ceas
- Ca să-mi ar și eu de-un pas,
- Nevoii să nu mă las,
- Dar milă n-a mai rămas!
- Atunci mă-ntorsei și eu
- Și zisei în gândul meu:
- „Dare-ar bunul Dumnezeu
- Să umble și plugul meu!
- Din baltag să-mi fac eu plug,
- Pistoalele să le-njug,
- Ca să brăzduiesc ales
- Unde-a fi crângul mai des;
- Să trag brazda dracului
- Chiar din culmea dealului
- Pân-în capul satului.
- Drept ușa bogatului
- Și prispa fârtatului!"