Doina voinicească 2

Doina voinicească

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

Frunză verde de cicoare,

Când văzui vara cu soare,

Cătat-am pădurea deasă

Ca să țin cu dânsa casă,

Ș-am cătat galbeni tăieți

Să fac zale la băieți,

Ș-am cătat galbeni ușori

Să fac rochii la surori,

Dar găsii numai rubiele

De făcui cercei cu ele

Și salbe mândrelor mele.

Bistrițo, apă de munte!

Bistrițo, șiroi de frunte!

Ce te făcuși Dunăre

Și te umflași tulbure

De nu pot trece prin tine

Cu baltagul la ciochine?

Să mai ies, colo, pe vale,

Ca să mă așez în cale,

În calea ciocoilor,

În trecerea oilor?

De cinci zile, frățioare,

Stau pe murgul meu călare

Tot cu mâna pe pistoale

Și cu ochii tot pe vale.

Mă tot uit uitare lungă,

Doar norocul să m-ajungă.

Și norocul nu m-ajunge

Și mijlocul mi se frânge

De greul păcatelor,

De sarcina armelor:

Murguleț, copită mică!

Ian mai du-mă la potică,

În poiana din pădure

Unde mândra strânge mure,

Și mă du în Valea-Seacă

Să aștept ziua să treacă,

Iar când a-nsera de noapte

Să mai cerc durda ce poate.

Oliolio! soare rotund!

De-ai apune mai curând,

Că mie mi s-a urât

De suit, de coborât,

Tot suind din vale-n deal

Cu mâna pe iatagan,

Coborând din deal în vale

Tot cu mâna pe pistoale!