Doina voinicească 7
Doina voinicească
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Sub poale de codru verde[1]
- O zare de foc se vede
- Și la zarea focului
- Stau voinicii codrului!
- Nu știu zece sau cincisprece
- Sau peste sută mai trece.
- Știu că beau vinațe reci
- Și că frig vreo cinci berbeci.
- Dar nu-i frig ei cum se frige,
- Ci-i anină prin cârlige
- Și-i întorc prin belciuge
- Să le facă carnea dulce.
- Iar cum sta și ospăta
- Căpitanul șuiera,
- Ei ospățul și-l lăsau
- Și la luptă alergau;
- Luptau ei cât ce luptau,
- Potirașii alungau,
- Da-n codru când se-ntorceau
- Nici un os nu mai găseau,
- Că-n urma voinicilor
- Calcă ceata lupilor
- De prin fundul codrilor.
- ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip:
- Sub poale de codru verde
- O zare de foc se vede,
- Iar la zarea focului
- Stau haiducii codrului,
- Nu știu zece sau cincisprece
- Ori peste sută mai trece,
- Ci mi-și frige un berbece,
- Dar nu-l frige cum se frige,
- Ci-l înfige în cârlige
- Și-l întoarce prin belciuge
- Ca să-i fie carnea dulce.
- Sub umbră de păducel
- Voinicii mănânc din el
- Și din gură zic astfel:
- „Codre, codre înfrunzit,
- Ține-mă-n tine ferit,
- Că nimic nu ți-am stricat
- Și nu mă simt vinovat:
- În tine de când intrai
- Numai o creangă tăiai,
- Armele de-mi atârnai.
- Le-aș fi pus, codre, pe jos,
- Dar pământu-i umedos
- Și fierul e ruginos.
- Codre, codre, dușman ești!
- Tu voinicii amăgești
- Și de dușman nu-i ferești.
- Cât ești, codre, de frunzos,
- Iarna putrezești tu jos
- Și voinicii zac la gros!