Domnia lui Ciubăr Vodă: Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958
| ←De o stea mare cu coadă, ce s-au ivit pe ceriu în vremea lui Ciubăr-vodă | Domnia lui Ciubăr Vodă de George Topîrceanu Când s-au războit Ciubăr-vodă cu leșii, văleatul 6958 |
Când face nuntă Ciubăr-vodă cu domnița Catrina, fata lui Vlad-vodă Dracul cel Bătrân, domnul Țării Muntenești→ |
Nu multă vreme dacă au perit acea stea, la cursul anilor 6958 de la facerea lumii, hiind Alixăndrel-vodă seminție de pre înmă[1] craiului leșesc, lui Cazmir, au năzuit la dânsul cu jalobă să-l pue la domnia Moldovii. Și au scos craiul șleahta de la Premișlea și strângând și altă oaste, au trămis pre hatmanul său, pre Pocitoțki, voievoda de Cracău, să împingă pre Ciubăr-vodă den țară și să așeze în scaun pre Alixăndrel-vodă.
Deci înțelegând Ciubăr-vodă cum se apropie Pocitoțki de margine să-l asuprească cu oaste, un lucru așa de grabă neavând de ce se apuca, hiind oastea lui rășchirată cineși pre acasă, de iznoavă trămis-au în toată țara, să iasă la oaste cât mai de sârg.
Și dacă și-au strâns Ciubăr-vodă toată oastea, ca la 700 pedestrime și 400 călăreți, fără prostime și adunătură ce era pre lângă măria-sa, îndată s-au bulucit cu toții la apa Călțunei, la un loc ce se chiamă Vadul Curvii, pre numele unei muieri crâșmărițe care au fost hălăduit mai demult în acele părți de lume.
Și împărțindu-și Ciubăr-vodă oastea în patru pâlcuri, dat-au la tot pâlcul câte o hușniță[2] și două steaguri, care toate cu năroc i-au venit.
Ce până a se strânge toată oastea lui Ciubăr-vodă la un loc, înțelegând den iscoade cum leșii au și trecut apa Nistrului pre la Mihălceni în ceasta parte și au lovit la Șipinți, răpezit-au Ciubăr-vodă o samă de oaste înainte cu vornicul Iepure de strajă, să vază numai cu ochii, ce războiu să nu dea. Iară leșii pogorând în gios până la Tămânjești, acolea au prins de veste cum și straja lui Ciubăr-vodă nu-i departe, și îndată și-au tocmit Pocitoțki toată oastea pentru războiu. Ce Iepure vornicul, după învățătura ce au avut, războiu n-au dat, ce s-au tras îndărăpt cu straja spre beleagul oștii, la Călțuna. Și trecând apa de iznoavă s-au lăsat în gios, și iară s-au ițiit în sus, de mergeau leșii pre de ceea parte și moldovenii pre de ceastă parte, de se vedeau cu ochii, și-i suduiau ai noștri pre moldovenește, iară aceia răspundeau pre leșește.
De acii, singur Pocitoțki s-au suit într-un pisc de deal, să poată cunoaște câtă samă de oaste va fi la moldoveni. Ce nemica n-au putut cunoaște, că temeiul cu Ciubăr-vodă era ferit după niște mărăcini de nu se vedea. Numai suliți în trii locuri ce au văzut.
Mai în de sară, ispitindu-se leșii să dea harț și apropiindu-se de apă, se fece a cerca vad să treacă spre moldoveni. Ce atunci, îndatăși s-au arătat toată oastea lui Ciubăr-vodă, cu hușnițe tocmite împotriva vadului, și gata a-l sprijini pre Pocitoțki în suliți, dacă cutează. Care văzând leșii atâta mulțime de oaste, n-au mai cutezat a trece vadul, ce cu multe meșteșuguri au nevoit să-i amăgească pre moldoveni, să-i treacă pre de ceea parte. Dară nice moldovenii nu se da trecuți. Că înțelegând meșteșugurile lor, nu-i gonia mult, numai până la giumătatea apei, nice un cot de loc mai mult, că vedea că fuga lor era cu înșelăciune.
Așa au rămas până noaptea războiul în cumpănă, și s-au culcat oștile, careși la locurile sale, în nădejdea străjilor, cu apa Călțunei la mijloc.
Iară Ciubăr-vodă nu dormia, ce hiindu-i aprinsă inima lui de lucruri vitejești, să ascuția cum să-l apuce pre Pocitoțki mai cu încongiur și, împresurându-l den doauă părți, să-l bulucească la apă. Deci au răpezit pre Tudosie Lungu răzeșul, cu o samă de călăreți, să meargă teptil în sus cale de trii popriști, și trecând în taină apa Călțunei să coboare și să cază a doua zi leșilor în spate, de nu vor ști dincătro le vine nevoia.
Într-aceea vreme, înainte de răsăritul soarelui, nimerit-au la tabăra leșască și un Piotru Hodoroschi cu oaste proaspătă, 80 de cazaci carii cum sunt ei gata de a se amesteca la toate amestecăturile, fără să întrebe de nimeni, ce numai auzind că-i treaba la care pre carele, venit-au să dea leșilor agiutoriu în dobândă. Pre carii văzându-i Pocitoțki, nu într-alt chip, ce cum ar hi văzut îngeri den cer pogorâți, așa i-au priimit și cu daruri multe au dăruit pre acel cap al lor, pre Hodoroschi.
Deci, după ce au făcut ei sfat, îmbărbătându-se între ei și îndemnându-se unii pre alții, s-au înhierbântat la războiu asupra moldovenilor. Și cazacii cu focul, leșii cu fușturile , aruncau în moldoveni de nu se știa ce vor face, că de multă nevoe n-au mai putut suferi, stând gata să îndărăpteze. Și acmu biruia Pocitoțki, de n-ar hi schimbatu-se nărocul. Că Hodoroschi cu cazacii lui n-au vrut să asculte, să treacă numai până la giumătate, ce s-au sumețit să treacă apa de tot. Și așa, au intrat toată oastea leșească la apă. Că atuncea s-au ivit de la spate și Tudosie Lungu cu călăreții pre carii i-au fost trămis Ciubăr-vodă nainte, și aceia cu multă larmă și buciune învârtejindu-se la războiu, n-au mai dat pas leșilor să se întoarne iară la loc uscat. Și îndată dând năvală și gloatele cu Ciubăr-vodă, i-au cuprins la mijloc dentr-amândoao părțile și mare zarvă feceră, de i-au căutat lui Pocitoțki a dare dosul și a fugire. La care năvală s-au tâmplat chiar moarte de om, unde hatmanii leșești vrând să îmbărbăteze pre ai săi și-au pus și ei capetele, ales Buburoțki, podcomori[3] de Liov, și Purcelavschi, voievoda Ruskii, și Bleginski, și Muciorschi, și Parșivețki și alții, carii las a-i mai scrie.
Iară Ciubăr-vodă pornindu-se cu toată oastea după dânșii, i-au gonit de iznoavă până aproape de Nistru, și pre carele îl agiungea dendărăpt cu sulița, îndatăși îl împungea. Ce leșii, dacă au apucat a fugire, nu s-au mai oprit în drum, să-i agiungă moldovenii cu Ciubăr-vodă, și să-i împungă cu sulița unde nu se cade, căci se temeau de un lucru de primejdie ca acela.
Și într-acesta chip au biruit Ciubăr-vodă, nu așa cu vitejia, cum cu meșteșugul. Zice letopisețul cel leșesc să hie fost războiul cu hiclenie, nu cu direptate. Iară cine poate ști? Că dacă au fost cu direptate au ba, totuna-i acmu, că bătaia nu se mai întoarce.
Și văzându-se Ciubăr-vodă curățit de vrăjmașii săi, cu mare bucurie și pohvală domnească s-au întors la Suceava, unde i-au ieșit tot norodul cu vlădici înainte, și au șezut iară în scaunul său, ca un împărat și biruitoriu, dând laudă mare lui Dumnezeu pentru izbânda ce au făcut.
- Note de subsol: