Domniei-sale
de George Ranetti

Editura Institutul grafic Eminescu, 1901

45758Domniei-saleGeorge Ranetti


Domnului A. S.
București.


Din Constanța, unde-odată surghiunit a fos’ Ovidiu,
Scriu epistola aceasta pentr-un biet meschin, subsidiu.
Pe când bardul antic însă, în avântul inspirării,
Îngâna cu trista-i liră plângătorul val al mării,
Eu — de și sunt ca și dânsul din născare cam Nasone —
Arunc plânsul la pustia, că ursuz și monoton e!
Viaț-ar fi nesuferită de-ar fi-n lume doar Ovidiu...
Ș-apoi când mi-ndop stomacul cu chefal și cu guvidii,
Când aici femei și vinuri de-opotrivă-s de picante,
Cum vrei tu să-mi pară traiul un infern ca al lui Dante?

Iată Marea. Bre ce mare-i! Ce colos imens de apă!
Ar muri de ciudă Kneazul dacă s-ar scula din groapă.
Și sărată-i, Doamne sfinte! (ca o glumă d-ale mele).
Și-i albastră și e verde, în tot felul de vopsele,
Numai neagră nu-i și d-aia Marea Neagră i se zice
Încă de când Xerse puse să o bată crunt cu bice.
...Ah, de ne-ar mută guvernul marea asta-n București,
Am avea și poezie și-am avea și... mai mulți pești!
Apropos de pescărie. Știi cu ce m-ocup aici?
(Nu gândi la vre-o prostie scandaloasă!) Haide, ghici...
Stau cu undița în mână ore-ntregi pe țărm și-aștept
— Răbdător cum e englezul, mut ca și un înțelept —
Dar de geaba: nici o cegă, nici un pui de caracudă,
Nu voiesc să răsplătească așteptarea-mi grea și crudă.
Ba, deunăzi, văd că dopul de la undiță s-agită.
Eram sigur că — în fine! pescuirea-i fericită.
De emoție schimb fețe... când sunt galben, când sunt roș...
Și scot undița din apă... Vai! prinsesem un galoș!!
Pescuiesc-nainte totuși, pescuiesc cu-nverșunare;
Și făcând întruna astfel exerciții de răbdare,
Sper s-ajung încet cu-ncetu! ca să rabd atât de mult
Încât chiar o conferință academică s-ascult!

Sărătura apei Mării da cam triste rezultate.
Pân și prețurile-aicea sunt teribil de sărate!...
La otelul meu: ruină. Și ce cameră? Nedemn!
Un lavoar, un pat, o masă, ș-apoi toate sunt de lemn,
Chiar și unele gângăni! ce-ți fac nopți de insomnie
Și te-aduc la disperare să te-apuci de poezie!
Destul Muză guralivă! Scumpa mea madam Erato,
Tacă-ți gura. Plec la masă. Acum muza mea-i Capato!