Doncilă
Doncilă[1]
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Sub cel păr mare din sat
- Zace Donciul pe un pat;
- Nouă ani și jumătate
- De când zace el pe spate!
- Pentru dânsul nu e vară,
- Nu e dulce primăvară,
- Ci numai viață amară!
- Pe de-o parte carnea-i cade,
- Pe de alta vermii-l roade,
- El se roagă tot mereu
- Să-l sloboadă Dumnezeu.
- Toată lumea l-a lăsat,
- Lumea toată l-a uitat,
- Numai soră-sa Ancuța,
- Anicuța româncuța,
- Luceafărul satului,
- Salba împăratului,
- Nici pe Donciu l-a lăsat,
- Nici pe Donciu l-a uitat,
- Nouă ani ea l-a cătat,
- Nouă ani și jumătate
- L-a cătat tot ca pe-un frate.
- Zi și noapte l-a vegheat,
- Perne albe i-a mutat
- Când la cap, când la picioare,
- Când la umbră, când la soare!
- Într-o zi el o vedea
- Că de plâns se ascundea
- Și cu jale-așa-i zicea:
- „Ce-i, Ancuțo, draga mea?
- Ochișorii tăi frumoși
- Sunt ca doi luceferi roși:
- Poate că ți-a venit greu
- De când tu mă cați mereu?"
- „Ba, ferească Dumnezeu!
- Nu-i asta, drăguțul meu.
- Dar un plâns m-a apucat
- Că pe fetele din sat
- Grea urgie a picat!
- Că știi, frate, un mârzac
- A sosit de la Bugeac
- Și prin țară face jac.[2]
- Lângă sat el s-a oprit
- Sub un cort mare pâslit,
- Și-orice vrea tătarul cere
- Tot în silă și-n putere.
- De tot omul de pe-aici
- Zece galbeni venetici,
- Și de fiecare casă
- Câte-un miel și-o juncă grasă,
- Iar pe noaptea fiecare
- Cere câte-o fată mare!
- „Hei, Ancuțo, draga mea,
- Facă Dumnezeu ce-a vrea!
- Tu să n-ai nici o păsare.
- Fierbe lapte-ntr-o căldare
- De-mi gătește-o scăldătoare
- Și mă freacă-ntr-un noroc
- Cu floare de busuioc,
- Doar mi-ar potoli cel foc,
- Apoi adă-mi haine dalbe,
- Cusute cu firuri albe;
- Adă-mi și armele mele
- Ce lucesc ca niște stele.
- Apoi cheamă din câmpie
- Calul meu de voinicie
- Care plânge când mă vede,
- Și de-i zic că mor, nu crede!"
- El în lapte se scălda,
- Cu busuioc se freca,
- Haine dalbe îmbrăca,
- Calul și-l încăleca,
- Și cât se vedea călare,
- Striga tot în gura mare:
- „Rămâi, soro, sănătoasă
- Ca o viorea frumoasă
- Într-un păhărel pe masă!
- Și tu, Șoime, ce nechezi
- Și de boala mea nu crezi,
- Să te văd cum te repezi,
- Când în mine mă gândesc
- Să răpun cap tătăresc!"
- Șoimul vesel necheza,
- Zborul iute-și repezea,
- Iepurește, ogărește,[3]
- Păsărește, fulgerește,
- Și-ntr-o clipă ajungea
- La cortul lui Crâm Hogea.
- „Bun sosit, ghiaur Doncilă![4]
- De-mi aduci vreo copilă,
- Adă-mi tu pe soră-ta,
- Că nu doresc pe alta."
- „Îti aduc altă mireasă,[5]
- Mai frumoasă, mai aleasă,
- Care, când te-a săruta,
- Halal de viata ta!"
- „Cine-i, bre Doncilă, cine?
- Unde, unde-i s-o văd bine!"
- Iat-o ici în brâu la mine!
- Ian vezi cât e de frumoasă,
- De subțire, de lucioasă,
- Ce glăsuț zângănitor
- Scoate când o prinde dor,
- Dar mănâncă om de viu
- Și taie cap de deliu."[6]
- „Ah! amar, amar Doncilă!
- N-am cerut așa copilă.
- Du-te cu dânsa-napoi,
- Că eu plec azi de la voi."
- „Ba nu! vreau să te cunun,
- C-am jurat să fiu azi nun."
- Pala-n aer fulgera
- Capul mârzăcesc zbura!
- Apoi Donciul se-ntorcea,
- Anicuței de zicea:
- „Bietul om! noroc nu are;
- I-am dus lui o fată mare,
- Și numai dintr-un sărut,
- Capul lui și l-a pierdut!"
- ↑ Subiectul acestei balade a fost tratat și de poeții poporali ai Serbiei, sub numele de Dojcin bolnavul. Vezi colecția cântecelor poporale ale serbilor, tradusă în limba franceză de August Dozon (Dentu libraire-éditeur Paris). În Ardeal există asemenea balada lui Doncilă, însă cu numele de Radu și călugărița (vezi colecția tipărită la Pesta de dr. Marin Marienescu)
- ↑ În timpurile pe când Bugeacul era în stăpânirea tătarilor, aceștia făceau ades năvăliri pe pământul Moldovei și cășunau cumplite rele locuitorilor români, arzându-le satele, prădându-le vitele și răpindu-le nevestele și fetele. Asemenea românii, din partea lor, dădeau năvală în Bugeac și-și răzbunau cu foc și cu moarte. În balada lui Doncilă, tătarul Crâm Hogea cere tot în silă și în putere, el ridică haraci de tot omul câte zece galbeni venetici etc. și pretinde pe fiecare noapte câte o fată mare. În balada lui Român Grue Grozovanu, am văzut ca el intrase în Bugeac pentru ca să ducă în țară care mocănești pline de copile mârzăcești și de roabe tătărești. Tablou viu și spăimântător de acea epocă de vrăjmășie, unde omul nu era sigur de azi până mâine, și în care el se găsea într-o luptă necurmată cu dușmanii din țările vecine.
- ↑ Aceste patru cuvinte formează un adevărat model de repezimea calului. Ogarul e mai iute decât iepurele, pasărea mai iute decât ogarul și fulgerul mai iute decât pasărea.
- ↑ Popoarele ce urmează preceptelor religiei lui Mohamed dau creștinilor denumirea de ghiauri, adică: necredincioși.
- ↑ Expresia poetică de mireasă întrebuințată pentru spadă se găsește și în una din cele mai frumoase poezii ale vestitului poet german Uhland. În bucata intitulată Spada, cavalerul zice: „Dar, spada mea, dar, eu sunt un om liber, și te iubesc din fundul inimii, te iubesc ca și când mi-ai fi mireasă... etc.".
- ↑ Deliu înseamnă în limba turcească un om voinic, însă cam nebun.