Dorobanțul (Alexandru Macedonski)

 

LEGENDĂ

(Imitație după Lenor, de Burger)

Toba bate-n depărtare
Pe sub razele ce-apun,
Și-ntr-a serii dulce zare
Oastea intră în cătun,
Marioara, printre rânduri,
Caută pe-al său iubit,
Mândru pentru care-n gânduri
S-a zbătut și-a suferit.
De soldați urmează lanțul,
Dar din prelungitul lanț,
Vai! Lipsește Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Trap-trap-trap, trec caii-n fugă:
Călăreții-n vânt cu gluga!

Biată fată îi privește
Strecurându-se pe rând,
Fața ei îngălbenește
Și-n genuchie stă plângând
Măsa geaba o mângâie,
Geaba-n doru-i înfocat
Copilașu-i o râzgâie
După gâtu-i încordat;
Strigă: Cine știe șanțul,
Cine știe acel șanț.
Ce-a umplut biet Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Trap-trap-trap, trec caii-n fugă:
Călăreții-n vânt cu gluga!

Măsa-n casă izbutește
Ca s-o tragă în sfârșit,
Însă cade și bolește
Și nu e de lecuit!
Cu cosita deznodată.
Peste umeri fluturând,
Ca-ntr-o horă-nvăpăiată
Joacă trist și lung râzând,
Și trăgându-și astfel danțul,
Zice-adesea-n acel danț:
Unde-o fi biet Dorobanțul
Mândrul Dorobanț!

Trap-trap-trap, trec caii-n fugă:
Călăreții-n vânt cu gluga!

Într-o noapte viforoasă,
Măsa-n casă aromea,
Iar prin tinda friguroasă
Neaua tristă licărea;
Jos din pat se dete-n grabă
Și de grabă s-a-nbrăcat,
Așteptând așa de slabă,
Miezul nopții depărtat.
Cum veni-și încinse danțul,
Strigând tare-n acel danț:
Iacă-mi vine Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Toc-toc-toc; deschide-mi fuga...
Era el în vânt cu gluga!

Ușa-ndată i-o deschise
Ș-a ei față se-nroră,
Dar el bine n-o zărise
Că în brațe-o și luă!
Prin mantaua desfăcută
Haina sa i se zărea,
Ce cu flori de fir cusută,
Ca o rază strălucea:
Fost-a fost să umplu șanțul,
Răsturnat în acel șanț.
Însă iată-ți Dorobanțul
Mândrul Dorobanț!

Zdrang-zdrang-zdrang;... Se fugim fuga!
Și fugiră-n cap cu gluga!

Calu-afar-încălecară
Câmpi și râuri, dealuri, văi,
Toate-n urmă le lăsară;...
Însă demonii cal răi,
Fâș-fâș-fâș, aleargă-n taină
Dând din aripele lor,
Și-ntr-a nopții neagră haină.
Vin vârtej îngrozitor!
Este lung de demoni lanțul,
Lung, și de fatalul lanț,
Geaba fuge Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Hu-Hu-Hu! râd dracii-n fuga
Și el zboară-n vânt cu gluga!

Marioara se-ngrozește;
El o strânge l-al său piept;
Calul său ce-n spume-albește,
Zboare ca săgeată drept!
Unde mergem? Unde oare?
Îl întreabă-atuncea ea.
Mergem, cum n-a stat subt soare
Nuntă-a face, draga mea!
Însă Dracii ce-și trag danțul,
Hoboesc în acel danț,
Pe când zboară Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Hop-Hop-Hop! El stă de-a-n fuga
Fâlfâind în vânt cu gluga!

Cucurig!... Cocoșul cântă:
Zorile pe cer albesc,
Și l-a zilei rază sfântă
Iazmele se risipesc!...
Vin! atuncea-i zice-ndată,
Și-ntr-un negru cimitir,
Către groapa cea căscată
O târăște ca-n delir,
Bratele-i o strâng ca lanțul,
Lanț de fier, teribil lanț,
O! Și iată Dorobanțul
Mândrul Dorobanț,

În schelet să schimbă, fuga
Și de-o hârcă-atârnă gluga!

În cătun fu jale mare,
Când în ziua ce sosi,
Maica sa în disperare
O cătă și n-o găsi.
Toți plecară ca s-o cate
Toți umblară-n sus și-n jos,
Dar cu fețele-ntristate
Se-ntorceau fără folos;
Când, spre-a trece-n vale șanțul,
O zăriră-ntr-acel șanț!
Fuse-al Morții Dorobanțul,
Mândrul Dorobanț!

Faceți cruci, dracii să fugă
Lângă ea găsir-o glugă...

1877, București 8 Septembre.