Dorul craiului Zaraf

 

Aur, subt a mea privire
Cît de drăgălaș lucești,
Tu ești glorie, tu mărire,
Fericirea mea tu ești !

Înjosit, plin de rușine,
Pentru tine viețuiesc,
Stînd pe-un tron ce nu-i de mine,
Într-o țară ce urăsc.

Pînă ce n-oi calici-o,
Ș-oi avea să-i iau ceva,
Hula ei voi suferi-o,
Ca un scai voi sta pe ea.

Dar atunci cu mulțămire
Voi lăsa-o binișor,
M-am născut zaraf din fire,
Și zaraf voiesc să mor.

Mult timp însă, o, durere !
Ca un rege-am să prînzesc,
O, cartofi, străbună bere,
Tot cu voi am să sfîrșesc !