Două cuvinte

 

Două dulci cuvinte singure mai pot
Să-mi aline chinul care mi-e despot ;
Ori și unde-n lume veșnic mă urmară...
Unul este Mamă, celălalt e Țară!
Mama e ființa care m-a născut,
Țara e pământul unde am crescut!
Când vorbesc de ele sufletul meu bate...
Griji ori suferințe iute sunt uitate!...
Razele de soare nu mă încălzesc
Cat de-ndată ele mă înveselesc!
Ele-mi dau o forță ș-o virtute rară....
Cine zice Mamă cum n-ar zice Țară?...
Viața de-o potrive lor le-am închinat,
Ele de-o potrivă m-au întraripat!
Țara e pământul care mă nutrește...
Mama e ființa care mă iubește!

1873, Neapoli.