Două stele

 

În soarele ce moare se rumenește zarea
Și purpura amurgul și-o întunecă. Pe valuri
Se-nalță și recade și tragic urlă marea
Cu furie mânată de fluxu-i către maluri!
În ceața depărtării năluci de pânze pier,

Și cenușiu-nghite adâncurile-albastre.
Iar eu, privind cum noaptea cuprinde-ntregul cer,
Zăresc cum se ridică din umbră două astre!
Ce viu străluce unul și focul lui cel vast

S-aprinde-n cer deodată și-n tremurul de spume
Celalt abia sclipește, și totuși ce contrast:
Cel mare este farul, iar cel mic e o lume!