Dumitru Cornilescu/Biblia 1921/Noul Testament/I Timotei

41702Biblia 1921 — 1 TimoteiDumitru Cornilescu
EPISTOLA ÎNTÂI A LUI PAVEL CĂTRE TIMOTEI

1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin[1] porunca lui[2] Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și a Domnului Isus Hristos, nădejdea[3] noastră, 2 către Timotei[4], adevăratul[5] meu copil în credință: Har[6], îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Hristos Isus, Domnul nostru! 3 După cum te-am rugat, la plecarea[7] mea în Macedonia, să rămâi în Efes ca[8] să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură 4 și să nu[9] se țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau[10] naștere mai mult la certuri de vorbe decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credință, așa fac și acum. 5 Ținta[11] poruncii este dragostea, care[12] vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută. 6 Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării[13]. 7 Ei vor să fie învățători ai Legii și nu știu nici măcar ce spun[14], nici ce urmăresc. 8 Noi știm că Legea[15] este bună dacă cineva o întrebuințează bine, 9 căci știm[16] că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, 10 pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii[17] sănătoase – 11 potrivit cu Evanghelia slavei fericitului[18] Dumnezeu care[19] mi-a fost încredințată mie. 12 Mulțumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care[20] m-a întărit, că[21] m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus[22] în slujba Lui, 13 măcar că[23] mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor. Dar am căpătat îndurare, pentru că lucram din neștiință[24], în necredință! 14 Și harul[25] Domnului nostru s-a înmulțit peste măsură de mult împreună cu[26] credința și[27] cu dragostea care este în Hristos Isus. 15 O, adevărat[28] și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos[29] Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu. 16 Dar am căpătat[30] îndurare, pentru ca Isus Hristos să-Și arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare, ca[31] o pildă celor ce ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică. 17 A Împăratului[32] veșniciilor, a nemuritorului[33], nevăzutului[34] și singurului[35] Dumnezeu, să fie[36] cinstea și slava în vecii vecilor! Amin. 18 Porunca pe care ți-o[37] dau, fiule Timotei, după[38] prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te[39] lupți lupta cea bună 19 și să păstrezi[40] credința și un cuget curat, pe care unii le-au pierdut și au căzut[41] din credință. 20 Din numărul lor sunt Imeneu[42] și Alexandru[43], pe care i-am[44] dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească[45].

2 1 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii, 2 pentru[46] împărați și pentru[47] toți cei ce sunt înălțați în dregătorii, ca să putem duce astfel o viață pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea. 3 Lucrul acesta este bun[48] și bine primit înaintea lui[49] Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 care[50] voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și[51] să vină la cunoștința adevărului. 5 Căci[52] este un singur Dumnezeu și este un[53] singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, 6 care[54] S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit[55] la vremea cuvenită[56], 7 și[57] propovăduitorul și apostolul Lui am fost pus eu – spun[58] adevărul în Hristos, nu mint – ca să învăț[59] pe neamuri credința și adevărul. 8 Vreau dar ca bărbații să se roage în[60] orice loc și să ridice[61] spre cer mâini curate, fără mânie și fără îndoieli. 9 Vreau, de asemenea, ca femeile[62] să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, 10 ci[63] cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. 11 Femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea. 12 Femeii[64] nu-i dau voie să învețe pe alții, nici[65] să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. 13 Căci întâi a fost întocmit Adam[66] și apoi Eva. 14 Și nu Adam[67] a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii. 15 Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.

3 1 Adevărat[68] este cuvântul acesta: „Dacă râvnește cineva să fie episcop[69][70], dorește un lucru[71] bun”. 2 Dar trebuie ca episcopul[72] [73] să fie fără prihană, bărbatul[74] unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare[75] să învețe pe alții. 3 Să nu fie nici bețiv[76], nici bătăuș[77], nici[78] doritor de câștig mârșav, ci să fie blând[79], nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; 4 să-și chivernisească bine casa și să-și țină[80] copiii în supunere cu toată cuviința. 5 Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? 6 Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe și să [81]cadă în osânda diavolului. 7 Trebuie să aibă și o bună mărturie din[82] partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară și[83] să cadă în cursa diavolului. 8 Diaconii[84], de asemenea, trebuie să fie cinstiți, nu cu două fețe, nu[85] băutori de mult vin, nu doritori de câștig mârșav, 9 ci să păstreze[86] taina credinței într-un cuget curat. 10 Trebuie cercetați întâi și, numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi. 11 Femeile, de asemenea[87], trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. 12 Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor. 13 Pentru că cei ce[88] slujesc bine ca diaconi dobândesc un loc de cinste și o mare îndrăzneală în credința care este în Hristos Isus. 14 Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. 15 Dar, dacă voi zăbovi, să știi cum trebuie să te porți în[89] casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. 16 Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce[90] a fost arătat în trup a fost dovedit[91] neprihănit în Duhul, a fost văzut[92] de îngeri, a fost propovăduit[93] printre neamuri, a fost crezut[94] în lume, a fost înălțat[95] în slavă.”

4 1 Dar Duhul spune lămurit[96][97], în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de[98] duhuri înșelătoare și[99] de învățăturile dracilor, 2 abătuți[100] de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul[101] roșu în însuși cugetul lor. 3 Ei opresc[102] căsătoria și întrebuințarea bucatelor[103] pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate[104] cu mulțumiri[105] de către cei ce cred și cunosc adevărul. 4 Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumiri 5 pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. 6 Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești[106] cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o până acum. 7 Ferește-te de basmele[107] lumești și băbești. Caută[108] să fii evlavios. 8 Căci deprinderea[109] trupească este de puțin folos, pe când[110] evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. 9 Iată un cuvânt adevărat[111] și cu totul vrednic de primit! 10 Noi muncim[112], în adevăr, și ne luptăm pentru că ne-am[113] pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care[114] este Mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși. 11 Poruncește[115] și învață aceste lucruri. 12 Nimeni[116] să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii[117] o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora. 14 Nu[118] fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin[119] prorocie, cu[120] punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor[121]. 15 Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți. 16 Fii cu luare-aminte[122] asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora; stăruiește în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te[123] vei mântui pe tine însuți și pe[124] cei ce te ascultă.

5 1 Nu[125] mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați; 2 pe femeile bătrâne, ca pe niște mame; pe cele tinere, ca pe niște surori, cu toată curăția. 3 Cinstește pe văduvele care sunt[126] cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să[127] răsplătească ostenelile părinților, căci[128] lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea[129] cu adevărat văduvă, care a rămas singură, și-a pus nădejdea în Dumnezeu și stăruie[130] zi și noapte[131] în cereri și rugăciuni. 6 Dar[132] cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă. 7 Poruncește și aceste[133] lucruri, ca să fie fără vină. 8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și[134] mai ales de cei din casa lui, s-a[135] lepădat de credință și[136] este mai rău decât un necredincios. 9 O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puțin de șaizeci de ani, să nu fi avut[137] decât un singur bărbat, 10 să fie cunoscută pentru faptele ei bune, să fi crescut copii, să fi fost primitoare[138] de oaspeți, să fi spălat[139] picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună. 11 Dar pe văduvele tinere să nu le primești, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou 12 și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintâi. 13 Totodată[140] se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit. 14 Vreau[141] dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să[142] nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, 15 căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana. 16 Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor[143] cu adevărat văduve. 17 Prezbiterii[144] [145] care cârmuiesc bine să[146] fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura, pe care o dau altora. 18 Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului[147] când treieră bucate” și „Vrednic[148] este lucrătorul de plata lui”. 19 Împotriva unui prezbiter[149] să nu primești învinuire decât din gura a doi[150] sau trei martori. 20 Pe[151] cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca[152] și ceilalți să aibă frică. 21 Te[153] rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus și înaintea îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte și să nu faci nimic cu părtinire. 22 Să nu-ți pui mâinile[154] peste nimeni cu grabă și să nu[155] te faci părtaș păcatelor altora; pe tine însuți păzește-te curat. 23 Să nu mai bei numai apă, ci să iei și câte puțin vin din pricina[156] stomacului tău și din pricina deselor tale îmbolnăviri. 24 Păcatele[157] unor oameni sunt cunoscute și merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. 25 Tot așa și faptele bune sunt cunoscute; și cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse.

6 1 Toți cei ce sunt sub jugul robiei[158] să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca[159] Numele lui Dumnezeu și învățătura să nu fie vorbite de rău. 2 Iar cei ce au stăpâni credincioși să nu-i disprețuiască sub cuvânt[160] că sunt frați, ci să le slujească și mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioși și preaiubiți. Învață pe oameni aceste[161] lucruri și spune-le apăsat. 3 Dacă învață[162] cineva pe oameni învățătură deosebită și nu[163] se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și[164] de învățătura care duce la evlavie, 4 este plin de mândrie și nu știe nimic[165]: ba încă are boala cercetărilor fără rost[166] și a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5 zadarnicile ciocniri de vorbe[167] ale oamenilor[168] stricați la minte, lipsiți de adevăr și care[169] cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te[170] de astfel de oameni. 6 Negreșit, evlavia[171] însoțită de mulțumire este un mare câștig. 7 Căci noi n-am adus nimic[172] în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8 Dacă avem[173] dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. 9 Cei[174] ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț[175] și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care[176] cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. 10 Căci[177] iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. 11 Iar[178] tu, om[179] al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea. 12 Luptă-te[180] lupta cea bună a credinței, apucă[181] viața veșnică la care ai fost chemat, și pentru care ai[182] făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. 13 Te îndemn[183], înaintea lui Dumnezeu, care[184] dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care[185] a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, 14 să păzești porunca, fără prihană și fără vină până[186] la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, 15 care va fi făcută la vremea ei de fericitul[187] și singurul Stăpânitor, Împăratul[188] împăraților și Domnul domnilor, 16 singurul care[189] are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care[190] nu poți să te apropii, pe care[191] niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea și care are cinstea și puterea veșnică! Amin. 17 Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și[192] pună nădejdea în niște bogății[193] nestatornice, ci în[194] Dumnezeu, care[195] ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele. 18 Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați[196] în fapte bune, să fie darnici[197], gata să simtă[198] împreună cu alții, 19 așa ca să-și strângă[199] pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce[200] adevărata viață. 20 Timotee, păzește[201] ce ți s-a încredințat; ferește-te[202] de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numite astfel, 21 pe care au mărturisit-o unii și au rătăcit[203] cu privire la credință. Harul[204] să fie cu voi! Amin.

  1. Fapte 9.15; Gal 1.1 11
  2. 1 Tim 2.3; 4.10; Tit 1.3; 2.10; 3.4; Iuda 1.25
  3. Col 1.27
  4. Fapte 16.1; 1 Cor 4.17; Fil 2.19; 1 Tes 3.2
  5. Tit 1.4
  6. Gal 1.3; 2 Tim 1.2; 1 Pet 1.2
  7. Fapte 20.1 3; Fil 2.24
  8. Gal 1.6 7; 1 Tim 6.3 10
  9. 1 Tim 4.7; 6.4 20; 2 Tim 2.14 16 23; Tit 1.14; 3.9
  10. 1 Tim 6.4
  11. Rom 13.8 10; Gal 5.14
  12. 2 Tim 2.22
  13. 1 Tim 6.4 20
  14. 1 Tim 6.4
  15. Rom 7.12
  16. Gal 3.19; 5.23
  17. 1 Tim 6.3; 2 Tim 4.3; Tit 1.9; 2.1
  18. 1 Tim 6.15
  19. 1 Cor 9.17; Gal 2.7; Col 1.25; 1 Tes 2.4; 1 Tim 2.7; 2 Tim 1.11; Tit 1.3
  20. 2 Cor 12.9
  21. 1 Cor 7.25
  22. 2 Cor 3.5 6; 4.1; Col 1.25
  23. Fapte 8.3; 9.1; 1 Cor 9.19; Fil 3.6
  24. Luca 23.34; Ioan 9.39 41; Fapte 3.17; 26.9
  25. Rom 5.20; 1 Cor 15.10
  26. 2 Tim 1.13
  27. Luca 7.47
  28. 1 Tim 3.1; 4.9; 2 Tim 2.11; Tit 3.8
  29. Mat 9.13; Marc 2.17; Luca 5.32; 19.10; Rom 5.8; 1 Ioan 3.5
  30. 2 Cor 4.1
  31. Fapte 13.39
  32. Ps 10.16; 145.13; Dan 7.14; 1 Tim 6.15 16
  33. Rom 1.23
  34. Ioan 1.18; Evr 11.27; 1 Ioan 4.12
  35. Rom 16.27; Iuda 25
  36. 1 Cron 29.11
  37. 1 Tim 6.13 14 20; 2 Tim 2.2
  38. 1 Tim 4.14
  39. 1 Tim 6.12; 2 Tim 2.3; 4.7
  40. 1 Tim 3.9
  41. 1 Tim 6.9
  42. 2 Tim 2.17
  43. 2 Tim 4.14
  44. 1 Cor 5.5
  45. Fapte 13.45
  46. Ezra 6.10; Ier 29.7
  47. Rom 13.1
  48. Rom 12.2; 1 Tim 5.4
  49. 1 Tim 1.1; 2 Tim 1.9
  50. Ezec 18.23; Ioan 3.16 17; Tit 2.11; 2 Pet 3.9
  51. Ioan 17.3; 2 Tim 2.25
  52. Rom 3.29 30; 10.12; Gal 3.20
  53. Evr 8.6; 9.15
  54. Mat 20.28; Marc 10.45; Efes 1.7; Tit 2.14
  55. 1 Cor 1.6; 2 Tim 1.10; 1.8
  56. Rom 5.5; Gal 4.4; Efes 1.9; 3.5; Tit 1.3
  57. Efes 3.7 8; 2 Tim 1.11
  58. Rom 9.1
  59. Rom 11.13; 15.16; Gal 1.16
  60. Mal 1.11; Ioan 4.21
  61. Ps 134.2; Isa 1.15
  62. 1 Pet 3.3
  63. 1 Pet 3.4
  64. 1 Cor 14.34
  65. Efes 5.24
  66. Gen 1.27; 2.18 22; 1 Cor 11.8 9
  67. Gen 3.6; 2 Cor 11.3
  68. 1 Tim 1.15
  69. Sau: privighetor.
  70. Fapte 20.28; Fil 1.1
  71. Efes 4.12
  72. Sau: privighetor.
  73. Tit 1.6
  74. 1 Tim 5.9
  75. 2 Tim 2.24
  76. 1 Tim 3.8; Tit 1.7
  77. 2 Tim 2.24
  78. 1 Pet 5.2
  79. 2 Tim 2.24
  80. Tit 1.6
  81. Isa 14.12
  82. Fapte 22.12; 1 Cor 5.12; 1 Tes 4.12
  83. 1 Tim 6.9; 2 Tim 2.26
  84. Fapte 6.3
  85. Lev 10.9; Ezec 44.21; 1 Tim 3.3
  86. 1 Tim 1.19
  87. Tit 2.3
  88. Mat 25.21
  89. Efes 2.21 22; 2 Tim 2.20
  90. Ioan 1.14; 1 Ioan 1.2
  91. Mat 3.16; Ioan 1.32 33; 15.26; 16.8 9; Rom 1.4; 1 Pet 3.18; 1 Ioan 5.6
  92. Mat 28.2; Marc 16.5; Luca 2.13; 24.4; Ioan 20.12; Efes 3.10; 1 Pet 1.12
  93. Fapte 10.34; 13.46 48; Rom 10.18; Gal 2.8; Efes 3.5 6 8; Col 1.27 28; 1 Tim 2.7
  94. Col 1.6 23
  95. Luca 24.51; Fapte 1.9; 1 Pet 3.22
  96. Ioan 16.13; 2 Tes 2.3; 2 Tim 3.1; 2 Pet 3.3; 1 Ioan 2.18; Iuda 4,18
  97. 1 Pet 1.20
  98. 2 Tim 3.13; 2 Pet 2.1; Apoc 16.14
  99. Dan 11.35 37 38; Apoc 9.20
  100. Mat 7.15; Rom 16.18; 2 Pet 2.3
  101. Efes 4.19
  102. 1 Cor 7.28 36 38; Col 2.20 21; Evr 13.4
  103. Rom 14.3 17; 1 Cor 8.8
  104. Gen 1.29; 9.3
  105. Rom 14.6; 1 Cor 10.30
  106. 2 Tim 3.14 15
  107. 1 Tim 1.4; 6.20; 2 Tim 2.16 23; 4.4; Tit 1.14
  108. Evr 5.14
  109. 1 Cor 8.8; Col 2.23
  110. 1 Tim 6.6; Ps 37.4; 84.11; 112.2 3; 145.19; Mat 6.33; 19.29; Marc 10.30; Rom 8.28
  111. 1 Tim 1.15
  112. 1 Cor 4.11 12
  113. 1 Tim 6.17
  114. Ps 36.6; 107.2 6
  115. 1 Tim 6.2
  116. 1 Cor 16.11
  117. Tit 2.15; 2.7; 1 Pet 5.3
  118. 2 Tim 1.6
  119. 1 Tim 1.18
  120. Fapte 6.6; 8.17; 13.3; 9.6; 1 Tim 5.22; 2 Tim 1.6
  121. Sau: bătrâni.
  122. Fapte 20.28
  123. Ezec 33.9
  124. Rom 11.14; 1 Cor 9.22; Iac 5.20
  125. Lev 19.32
  126. 1 Tim 5.5 16
  127. Gen 45.10 11; Mat 15.4; Efes 6.1 2
  128. 1 Tim 2.3
  129. 1 Cor 7.32
  130. Luca 2.39; 18.1
  131. Fapte 26.7
  132. Iac 5.5
  133. 1 Tim 1.3; 4.11; 6.17
  134. Isa 58.7; Gal 6.10
  135. 2 Tim 3.5; Tit 1.16
  136. Mat 18.17
  137. Luca 2.36; 1 Tim 3.2
  138. Fapte 16.15; Evr 13.2; 1 Pet 4.9
  139. Gen 18.4; 19.2; Luca 7.38 43; Ioan 13.5 14
  140. 2 Tes 3.11
  141. 1 Cor 7.9
  142. 1 Tim 6.1; Tit 2.8
  143. 1 Tim 5.3 5
  144. Sau: bătrâni.
  145. Rom 12.8; 1 Cor 9.10 14; Gal 6.6; Fil 2.29; 1 Tes 5.12 13; Evr 13.7 17
  146. Fapte 28.10
  147. Deut 25.4; 1 Cor 9.9
  148. Lev 19.13; Deut 24.14 15; Mat 10.10; Luca 10.7
  149. Sau: bătrâni.
  150. Deut 19.15
  151. Gal 2.11 14; Tit 1.13
  152. Deut 13.11
  153. 1 Tim 6.13; 2 Tim 2.14; 4.1
  154. Fapte 6.6; 13.3; 1 Tim 4.14; 2 Tim 1.6
  155. 2 Ioan 11
  156. Ps 104.15
  157. Gal 5.19
  158. Efes 6.5; Col 3.22; Tit 2.9; 1 Pet 2.18
  159. Isa 52.5; Rom 2.24; Tit 2.5 8
  160. Col 4.1
  161. 1 Tim 4.11
  162. 1 Tim 1.3
  163. 1 Tim 1.10; 2 Tim 1.13; 4.3; Tit 1.9
  164. Tit 1.1
  165. 1 Cor 8.2; 1 Tim 1.7
  166. 1 Tim 1.4; 2 Tim 2.23; Tit 3.9
  167. 1 Cor 11.16; 1 Tim 1.6
  168. 2 Tim 3.8
  169. Tit 1.11
  170. 2 Pet 2.3
  171. Rom 16.17; 2 Tim 3.5
  172. Ps 37.16; Prov 15.16; 16.8; Evr 13.5
  173. Iov 1.21; Ps 49.17; Prov 27.24; Ecl 5.15
  174. Gen 28.20; Evr 13.5
  175. Prov 15.27; 20.12; 28.20; Mat 13.22; Iac 5.1
  176. 1 Tim 3.7
  177. 1 Tim 1.19
  178. Exod 23.8; Deut 16.19
  179. 2 Tim 2.22
  180. Deut 33.1; 2 Tim 3.17
  181. 1 Cor 9.25 26; 1 Tim 1.18; 2 Tim 4.7
  182. Fil 3.12 14; 1 Tim 6.19
  183. Evr 10.23
  184. 1 Tim 5.21
  185. Deut 32.39; 1 Sam 2.6; Ioan 5.21
  186. Mat 27.11; Ioan 18.37; Apoc 1.5; 3.14
  187. Fil 1.6 10; 1 Tes 3.13; 5.23
  188. 1 Tim 1.11 17
  189. Apoc 17.14; 19.16
  190. 1 Tim 1.17
  191. Exod 33.20; Ioan 6.46
  192. Efes 3.21; Fil 4.20; Iuda 25; Apoc 1.6; 4.11; 7.12
  193. Iov 31.24; Ps 52.7; 62.10; Marc 10.24; Luca 12.21
  194. Prov 23.5
  195. 1 Tes 1.9; 1 Tim 3.15; 4.10
  196. Fapte 14.17; 17.25
  197. Luca 12.21; 1 Tim 5.10; Tit 3.8; Iac 2.5
  198. Rom 12.13
  199. Gal 6.6; Evr 13.16
  200. Mat 6.20; 19.21; Luca 12.33; 16.9
  201. 1 Tim 6.12
  202. 2 Tim 1.14; Tit 1.9; Apoc 3.3
  203. 1 Tim 1.4 6; 4.7; 2 Tim 2.14 16 23; Tit 1.14; 3.9
  204. 1 Tim 1.6 19; 2 Tim 2.18