După furtună (Artur Stavri)

 

A fost furtună ieri pe mare
Că astăzi încă vin la maluri
Călătorind din depărtare
         Ca munți de valuri.

La țărm neveste de pescari
O mînă streșină și-o țin;
Se uită trist cu ochii mari:
         Ei nu mai vin;

Ci tot aceleași valuri saltă
Păn-unde-ajunge-n albe zări
Și cer și apă laolaltă
         Ca două mări.

Rămîn așa...; nu-și spun nimică -
Și-n toate-acelaș suflet bate,
Acelaș dor, aceiași frică —
         Ș-un plîns la toate.

Te uită, luntri-ncep să vie
Și-s ochii toți spre-acelaș țel
Și-n inimi sfîntă bucurie
         Că vine el...

Și sboară luntrile grăbit,
Le-aduc la țărm val după val —
Și-ntăia goală s-a izbit
         De stînci, la mal.

Cu ea nădejdea lor să darmă
Ș-acelaș gînd toți ochii spun;
Sub stîncă valurile-și farmă
         Un pîns nebun;


Pe mal e-un țipăt lung de jale,
De-ar fi murit și ele-ncalte...
Dă Doamne, să nu vie goale
         Și celelalte!