Durere (Demetrescu)

 

Treceam în fiecare zi pe lângă atelierul unui cioplitor de cosciuguri. Cânta totdeauna și era vesel.

Veselia lui mi se părea hidoasă; meseria lui trebuia să-l învețe a cugeta, a filozofa.

Și îmi ziceam: iată un negustor care își râde de mușteriii săi: morții.

Mă ferii de a mai trece pe acolo.

Târziu, însă, din întâmplare, iarăși trecui prin strada aceea. Privii prin geamurile atelierului: meșteșugarul bătea cuie în scândurile unui cosciug mic — și plângea.

Un vecin îmi spuse că i-a murit copilul.

De atunci adeseori l-am zărit abătut, cu lacrimile în ochi.

Și am înțeles că numai din propria noastră durere putem simți durerea altora.