Durerea nopții

 

Pe suspinul tău îmi pun buzele întoarse,
pe când noaptea-i vijelia, cuvântul e tăcerea,
iar tu, în zvâcnetul arterei răzvrătite,
vâslești cu ploaia care macină durerea.

Sunt însemnat să urc pe trupul tău fraged –
o lacrimă care curge în sus, spre infinit,
prin fiori de sâni să pășesc prin vreme
și ce grele îmi sunt aripile cu pene de granit.

Dar fiorul e sărutul deschizând o zare,
când tu, dezbrăcată de straie nenuntite,
te-ntorci în trup din rai, care curgea prin îngeri,
eu, prin singurătate, în apocalipsa de de cuvinte.

 

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.