Publicată în volumul Poezii (1924).

44572EroulGeorge Ranetti


Sergentul Niță Tronc, în bătălie,
A fost printre viteji cel mai viteaz.
Un ofițer Englez, ș-un Rus, un Kneaz,
L-au sărutat. Dar el nimic nu știe

Cu-același simplu gest cum pe câmpie
Mâna un bou bălan sau un bou breaz,
C-un cântec, când voios, când de necaz,
Așă făcu minuni de vitejie.

Când generalul ieri pe piept i-a pus
„Virtutea Militară”, Tronc a spus:
— „S-trăiți, don general... dar ce e asta?!”

— „Răsplata celor vrednici în război.”
— „Păi, dă-i așă, trimete-o-n sat la noi,
Că munca toat-o face-acum nevasta.”