Etica Nicomahica

Aristotel

Cartea I


Orice artă și orice investigație, ca și orice acțiune și orice decizie, par să tindă spre un anume bine; de aceea, pe bună dreptate s-a afirmat că binele este cel spre care aspiră toate. Apare însă o deosebire în ceea ce privește scopurile urmărite: uneori ele constau în activitatea însăși; alteori, dincolo de activitate, sunt vizate opere finite. Acolo unde acțiunile sunt însoțite de scopuri exterioare, operele ce rezultă sunt, prin natura lor, superioare activităților. Dar pentru că există numeroase acțiuni și arte, și științe, există de asemenea și numeroase scopuri; astfel, scopul medicinei este sănătatea, cel al artei construcțiilor navale - corabia, cel al strategiei - victoria, cel al economiei - bunăstarea. Toate artele de acest fel sunt subordonate unei discipline superioare; de exemplu, echitației îi sunt subordonate arta confecționării frâielor și toate celelalte îndeletniciri privitoare la echipamentul de cavalerie, iar aceasta, la rândul ei, împreună cu întreaga activitate militară este subordonată artei strategiei și, tot așa, fiecare este la rândul ei subordonată alteia. Așadar, în toate privințele, scopurile tuturor artelor fundamentale sunt mai importante decât cele ale artelor subordonate, întrucât acestea din urmă sunt urmărite în vederea celor dintâi. Din acest punct de vedere, nu are importanță dacă scopurile acțiunilor sunt actele în sine sau, pe lângă acestea, și altceva, ca în cazul științelor enumerate mai sus.

Dacă există un scop al actelor noastre pe care-l urmărim pentru el însuși, iar pe celelalte numai în vederea acestuia, și dacă nu orice lucru îl dorim în vederea a altceva (căci astfel s-ar merge înainte la nesfârșit, iar aspirația ne-ar fi în van și inutilă), este evident că acest scop trebuie să fie binele, anume binele suprem. Într-adevăr, nu este oare și pentru viață de o mare însemnătate cunoașterea lui? Și (posedând această cunoaștere), nu am nimeri mai bine, asemeni arcașilor, ținta a ceea ce trebuie să realizăm?