Eu gândeam
Eu gândeam, că poezia
Este un dar dumnezeiesc,
C-un zeu puse-armonia
În locașul pământesc,
Ca prin dulci și tainici șoapte
Suferințe s-alinăm:
Boale, răni și bube coapte
Noi poeții azi cântăm!
Idealul ne displace,
Nu putem să-l suferim;
Cu Virgil n-avem a face,
Căci pe Zola noi slăvim!
De eroi avem grămadă,
Toți cu cruce însemnați!
Dar nu-i nimeni să nu vadă
Pe mai toți viteji-uitați.
Eroismul fără rude
De toți este oropsit.
Credeți oare că din dude
Va ieși stejar slăvit?
Vorbe mari prin Românie!
N-avem însă caracter.
Progres, țară, datorie,
Le-nșirăm pentru parter!
Le uităm într-o clipeală
Când venim la minister.
Țara simte oboseală,
Cum trăiește, e mister!
De sbârcita poezie
De ce dar să ne mirăm,
Când poeții, d-omenie
Că-s lipsiți i admirăm?
Taler țin cu mâna-ntinsă,
Joc bătându-și chiar de rai.
Și ne torn din buză linsă
Poezii de putregai!
Des poetul cere milă,
Dar sublimul lui Platon
Uitând, vâră-n veci în silă
Eroismul lui Cambron!
- ↑ Din Mahalagioaica. — Cambronnte a dat la Waterloo Englezilor un energic răspuns. Am pus Cambron pentru rimă, conform de altmintrelea cu pronunția ordinară a Românilor. — Dimetre de peonul al 3-ea.