Eu port un lanț în suflet

 

Ca umbrele ’mi mor anii... Ci nu de ei mi-i greu
De merg tărăndu-mi pașii cu umerii ’ndoiți.
Eu port un lanț in suflet.. — Cum zornăie mereu,
Alăturea de mine mergând, nu-l auziți?

Eu port un lanț in suflet. Verigă cu verigă
L-au făurit acolo credințele de ieri.
În zornăirea-i surdă nici nu mai știu ce strigă
Din tot amarul zilnic inăbușitei vreri.

Și merg tărându-mi pașii. Credințele-au murit,
Arzând până la una în sbuciumatul vas
În care le ’nchisese un gând nesăbuit.
— Credințele muriră, dar lanțul a rămas.

Și cum îndoi grumajii — drumeț împovărat
De greul unor lucruri pe care le-am pierdut —
Nu stau să cuget dacă un jug adevărat
Sau doar o nălucire pe umeri mi-a căzut.