Evoluția familiei

 

EVOLUȚIA FAMILIEĬ ^[1]

---

 

Chiar titlul arată că avem să vorbim despre schimbările neîntrerupte, prin care a trecut familiea în neamul omenesc. Nu-s mulțĭ anĭ de cînd asemenea vorbă ar fi fost privită cu o strîngere din umerĭ și ca o nebunie, de oare-ce se credeà chiar de către învățațĭ că, de cînd sînt oameniĭ pe lume, familiea a fost tot așa cum ĭe a-zĭ, anume monogamă; și numaĭ Bibliea și Coranul ne maĭ arătaŭ familiea poligamă.

Dar de cînd, cu marea impulzie dată cugetăreĭ omeneștĭ de marele naturalist englez Darwin, a început să se ivească ideea că totul în lume se schimbă și se leagă; de cînd s’a primit ca un adevăr neîndoĭelnic că, de la cele maĭ de jos animale pînă la om, ĭe o legătură materieală, că toate animalele sînt rude; de cînd se știe, nu numaĭ că plantele de la cele maĭ superioare păn’la microscopicul și unicelularul Protococcus, toate sînt rude, dar că chiar plantele sînt rude cu animalele — mintea omenească a scăpat din lanțurile tradițiilor învechite și a început a pricepe că omul nu ĭe o ființă în deosebĭ creată și fără neamurĭ pe acest pămînt.

De atuncĭ a fost lucru lămurit că tot așa trebuĭe să fie cu psihicul omuluĭ, care urmà să fie rudă și legat prin trecerĭ nesimțite cu psihicul animalelor celor maĭ inferioare; că tot astfeliŭ trebuĭe să fie cu toate așezămintele omeneștĭ, cu familiea, cu religiea, cu organizarea socială, etc. Dar, deși acest adevăr se știeà, pân’la Lewis Morgan, marele sociolog american, n’am avut și încă nu puteam avea altă-cevà decît o galimatie: că omenirea a trecut prin promiscuitate, poliandrie, poligamie, și a ajuns la monogamie, totul împestrițat cu mulțime de exemple de abaterĭ de la regulele buneĭ cuviințĭ, și toate acestea zise de oameni ca Max Lenau, Bachofen, și chiar Spencer. Din tot acest haus de fapte nu vedem cum se dezvoltă pas cu pas familiea de a-zĭ, nu ni se explică formele deosebite găsite la feliurite popoare, bojbăim într’un întuneric, pe care numaĭ cercetărĭ adîncĭ, ca ale luĭ Morgan, le luminează; de aceea cu drept cuvînt se poate zice că Morgan a făcut pentru cunoașterea evoluțieĭ familieĭ, ceea ce Darwin a făcut pentru origina speciilor, ceea ce Copernic a făcut pentru înțelegerea mișcărilor sistemuluĭ solar.

Ceea ce l’a pus pe cale de a puteà descoperì șirul evoluțieĭ familieĭ a fost sistemul de înrudire la Irochejĭ, etc. Lucru neașteptat: la aceste stadiĭ ale omenireĭ, înrudirea are mult maĭ mare rol decit a-zĭ. Numele de mamă, de fiŭ, de nepot, de moș, aŭ o însemnătate colosală; ĭele regulează relațiile între indivizĭ, ĭele arată drepturile de moștenire cît și datoriile.

Morgan studiind familiea la Irochejĭ a găsit că numele de înrudire nu se potriveaŭ cu forma familială aflătoare la dînșiĭ; la Irochejĭ domnește acea familie în care o femeĭe trăĭește cu un bărbat cît vrea și ușor îl poate lăsà; un feliŭ de monogamie temporară, dar prin care se poate ști care ĭe tatăl, care ĭe mama, fiul și fiica, fratele și sora. Totușĭ întrebuințarea acestor nume are alt înțeles de cum ar trebui să-l aĭbă de pe această formă familială; d. ex. Irochezul numește fiĭ pe toțĭ copiiĭ fraților săĭ, și aceștiea îl numesc tată; ĭeĭ între dinșiĭ se numesc frațĭ și surorĭ; pe copiiĭ surorilor, însă, Irochezul îĭ numește nepoțĭ și nepoate, și aceștiea îl numesc unchiŭ, ĭar copiiĭ Irochezului și aĭ fraților săĭ cu copiiĭ surorilor se numesc între sine verĭ. Irocheza numește fiĭ și fiice pe toțĭ copiiĭ surorilor sale, ĭeĭ o numesc mamă și între ĭeĭ se numesc frațĭ și surorĭ; pe aĭ fraților săĭ îĭ numește nepoțĭ, aceștiea o numesc mătușă, și copiiĭ ĭeĭ cu aĭ fraților ĭeĭ se numesc între sine verĭ. Acest sistem de inrudire nu-ĭ o formă goală, ĭel arată drepturĭ și datoriĭ reale, pe cari le aŭ membriĭ familieĭ, uniĭ către alțiĭ; și se găsește nu numaĭ la o mulțime de triburĭ indigene din America, dar și la multe triburĭ din Asiea. Acest fapt curios, că sistemul se găsește în continente deosebite și la popoare deosebite, ne arată importanța luĭ sociologică. Acest sistem de înrudire de la Irochejĭ ne trimete la o formă familială moartă la ĭeĭ, pe care însă o găsește Morgan la Hawaĭ și aiurea; dar fapt important: la Hawaĭ sistemul de înrudire nu se potrivește cu forma familială de la dînșiĭ, ci ĭe maĭ vechiŭ, și ne trimete la o formă familială moartă, dar care desigur a existat. Și Morgan după studiĭ îndelungate alcătuì ast-feliŭ evoluțiea familieĭ, dovedind că începutul familieĭ a fost o formă familială, în care, în lăuntrul unuĭ trib, ĭeraŭ relațiĭ sexuale neoprite, așa că fie-care bărbat ĭerà al fie-căreĭ femeĭ, și vice-versa.

 

În acest articol vom areta fazele, prin cari a trecut familiea de la starea cea maĭ de jos a omenireĭ pănă a-zĭ, precum și către ce formă tinde ĭea acuma. În alt articol vom areta o sumă de fapte cari dovedesc și la Romînĭ aceeașĭ evoluție, și cari arată sub o lumină cu totul deosebită originele poporuluĭ nostru.

***

A aflà însă formele prin cari a trecut familiea, de cînd genus homo s’a distins de celelante genurĭ de momițe, ĭe lucru greŭ, de oare ce nu putem aveà nicĭ acele urme cari ni le dă paleontologiea, anume fosilele. Familiea ĭe o formă socieală în perpetuă schimbare: o fază înlocuĭește pe alta, care aproape dispare: cum să putem noĭ găsi faza cea veche, cînd înnaintea noastră vedem faza cea nouă? Ieĭ bine, ghibăciea omenească a putut rezolvi această problemă, statornicind adevărul: că formele, ce aŭ fost odată, lasă urme adîncĭ în sufletul omuluĭ; complectînd acest adevăr prin altul: că urmașiĭ moștenesc de la părințĭ nu numaĭ formele organice, dar chiar și obiceĭurile, pe cari de la o vreme nicĭ nu le maĭ înțeleg ce însemnează, dar pe cari le țin cu sfințeniea omuluĭ incult; și închĭegind, pe baza acestor adevărurĭ, tot materialul adunat, ghibăciea omenească a ajuns să ne arate, ca într’o carte deschisă, cu slove clare, evoluțiea formelor familiale.

Treĭ sînt maĭ cu samă izvoarele cari aŭ procurat materialul de studiŭ:

a) Întăĭŭ sînt dovezile etnologice, anume: studiul familieĭ la diferite triburĭ selbatice și barbare de a-zĭ; de oare ce ĭe lucru deplin dovedit că: în general neamurile aŭ trecut prin acelea-șĭ faze; anume, începînd cu selbătăciea, aŭ trecut la bărbărie, și apoi la civilizație^[2]. Dacă ar socotì cine-va că asemănarea evoluțieĭ omenireĭ în toate continentele presupune că oameniĭ aŭ învățat uniĭ de la alțiĭ tot ce ĭe comun între dînșiĭ, s’ar înșela; acuma ĭe cu desăvîrșire nemicită părerea că ideile, cugetările, născocirile, etc. ar fi venind, așà din senin, în mintea oamenilor, și că fiecare obiceĭŭ se poate împrumuta de un popor de la altul. Acuma se știe că lumea din afară, fie ĭea natura, fie modul de producere și rolul, ce fiecare joacă în producere, sînt pricinile cari fac să se nască în om cutare și cutare simțire, cutare orĭ cutare idee, ĭar acestea la rîndul lor lucrează maĭ departe asupra mediuluĭ și a inșilor; ĭe o veșnică schimbare ce se face reciproc. Și decĭ nu ĭe nicĭ o mĭerare să aflăm că popoare cu totul deosebite unele de altele, fără să fi fost în nicĭ o legătură, aŭ ajuns la acela-șĭ felĭŭ de a simțì și cugetà, cînd felĭul de producere ĭera acela-și^[3]. Ieată de ce studiul selbatecilor și barbarilor de a-zĭ ne poate slujì spre a cunoaște fazele, prin care aŭ trecut națiile civilizate. Aceste popoare remase în urmă cu dezvoltarea sînt ca niște actorĭ, cari ne reprezintă felĭul de-a trăì, de-a simțì și cugetà al îndepărtaților noștri străbunĭ, orĭ cît ar roși de aceste rude nenobile pudiciĭ civilizațĭ de a-zĭ.

b) Al doilea izvor sînt supraviețuirile (faits de survivance), cari la o fază oare care nu maĭ aŭ rostul de a fi, și totu-șĭ sînt^[4]. Asemenea fapte sînt foarte multe în obiceiurile de la nunțĭ, naștere, înmormîntare, etc. Aceste fapte a-zĭ nu maĭ aŭ nicĭ un rost, dar s’aŭ păstrat, fiind lucru constatat că formele, o-dată înrădăcinate, țin și după ce fondul vechĭŭ a pĭerit saŭ s’a schimbat. A da exemple, ar fi de prisos, de alt-felĭŭ cititoriĭ le vor vedeà destule în astă serie de articole. A-zĭ, cînd acestea nu maĭ aŭ fond, aŭ rămas ca forme; dar, îndată ce analizăm, cît putință ĭe, psihicul selbateculuĭ, vedem rațiunea lor. Asemenea fapte de supravĭețuire aŭ călăuzit pe Morgan pentru a descoperi formele vechĭ familiale.

c) Al treĭlea izvor ĭeste cercetarea religiilor. Zeiĭ aŭ păstrat obiceĭurile vechĭ părăsite de mult de oamenĭ. Ceea ce nu se maĭ învoĭește oamenilor, li-ĭ învoit zeilor.

 

Ⅰ
FAMILIEA PROMISCUĂ

Omenirea pe treapta cea maĭ de jos a selbăticieĭ, cînd încă nu se deosebise din celelante animale, trăieà în grupe, pe care le putem numi horde. Acestea se compuneaŭ din bărbațĭ, femeĭ și copiĭ, vĭețuind împreună. Hrana lor ĭera: fructe, rădăcinĭ, ce-và vînat și maĭ ales pește. Nu aveaŭ animale domestice, poate afară de cînĭ. Din pricina moduluĭ de hrană, horda nu puteà cuprinde maĭ mult de patru-zecĭ orĭ cincĭ-zecĭ de inșĭ. Dar această hordă ĭe ca un singur individ cu cincĭ-zecĭ de capete, o sută de mînĭ și cu o sută de picĭoare, care lucrează ca o individualitate: urieșiĭ din miturile grece, fiĭ aĭ Geeĭ și aĭ luĭ Uranus, cu cîte-o sută de mînĭ și de picĭoare, cu cîte cincĭ-zecĭ de capete, sînt numaĭ amintirea schimonosită despre asemenea horde. Despre aceștĭ urieșĭ ne spune mitologiea că sînt maĭ vechĭ decît Joĭe și ceĭlanțĭ doĭ-spre-zecĭ zeĭ aĭ Olimpuluĭ. Pe aceste grupe socieale ni le dovedesc și miturile biblice. Aceste grupe ni se înfățișază ca ermafrodițĭ, ceea ce încă dovedește și arheologiea, care ne dă la selbatecĭ și la Haldeĭ idolĭ dupli: un bărbat și o femeie lipițĭ pe o lature pănă la șold^[5].

Mulțĭ, între cari cităm pe Letourneau și Kovalevschy, s’aŭ încercat a tăgăduì această fază a evoluțieĭ omeneștĭ, pe argumentul că chiar la animale vedem familiea monogamă saŭ poligamă. Aicĭ înse răspundem: cu toate că la animalele cele maĭ apropiate de om nu se găsesc horde, care să trăiască în promiscuitate, nu trebuie să uităm că fiecare feliŭ de animale a avut în această privință evoluțiea sa specială și că multe animale, înrudite foarte de aproape, trăĭesc unele în poligamie, altele în monogamie. La momițele cele maĭ aproape de om se află și speciĭ monogame și speciĭ poligame. Aceasta înse nu ne împĭedică de a admite, pentru strămoșiĭ selbatecĭ aĭ omenireĭ, pe treapta cea maĭ de jos a selbăticieĭ, existența promiscuitățeĭ în hordă. Cît despre groaza pentru relațiĭ sexuale incestuoase (între mamă și fiŭ, saŭ tată și fiică) n’avem nevoĭe să raționăm mult pentru a convinge pe cetitorĭ^[6], cînd și astă-zĭ putem cità popoare, la cari se obicĭnuĭeaŭ asemenea relațiĭ incestuoase. Hearne ne spune despre Chippewaĭenĭ că mulțĭ din ĭeĭ fac copiĭ cu mamele lor, și că îșĭ ĭeaŭ adesea pe surorĭ și pe fĭice de soțiĭ. — Bancroft, după spusa lui Langsdorff, spune acela-șĭ lucru despre Kadiaciĭ din Alaska. — Heller, vorbind despre Kareniĭ din Tenasserim, zice: «Căsătoriile între frate și soră, tată și fiĭcă, sînt destul de dese, chiar în zilele noastre.» Bastien spune că regiĭ de pe la capul Gonzalve și din Gabon, aŭ obiceĭŭ de a luà de soțiĭ pe fiĭcele lor vîrstnice, ĭear reginele pe fiul lor maĭ mare, asta spre a nu pîngărì curățenia sîngeluĭ^[7].

Strabon spune: că la Magĭ ĭerà obiceĭŭ să se căsătorească mama cu fiul, și tata cu fiĭca^[8]. Ningham spune că, după povestirile Hawaĭejilor, Wakea, pretinsul lor strămoș, a luat în căsătorie pe fiĭcă-sa^[9]. În mitologiea greacă Joĭe trăiește cu fiĭcă-sa, Persephone. Din aceste rămășițĭ de obiceĭurĭ incestuoase și din lipsa de gelozie urmează că promiscuitatea a fost cu putință în hoardele primitive.

Ingenioasa și convingătoarea interpretare, dată de P. Lafargue, uriașilor, cu cîte-o sută de brațe, și mituluĭ despre Adam (bărbat și femeĭe), ne dă ĭeară-șĭ cea maĭ puternică dovadă, că hoardele promiscuĭe aŭ existat. În sfîrșit vom vedea că această formă de familie trebuĭe numaĭ de cît presupusă, ca premergătoare familieĭ consanguine, și că, dacă în aceasta înlăturăm restricțiea ce o caracterizează, dăm peste familiea promiscuă.

 

Ⅱ
FAMILIEA CONSANGUINĂ

Aceasta a ĭeșit din familiea promiscuă și o presupune ca înnainte mergătoarea sa. S’aŭ pus oprire legăturilor sexuale între părințĭ și copiĭ; și de oare ce nu se puteà ști care anume din toțĭ bărbațiĭ ĭe tatăl uneĭ fete, s’a împărțit tribul saŭ horda, în generațiĭ. Ast-feliŭ buniĭ și bunicele sînt între dînșiĭ soțĭ; tațiĭ și mamele de asemenea, tot așa frațiĭ și surorile, precum și nepoțiĭ și nepoatele. Fie-care din aceste patru generațiĭ se alcătueà din frațĭ și surorĭ, verĭ și vere (și aceștiea se numeaŭ între ĭeĭ tot frați)… tot odată formaŭ o grupă înlăuntrul căreia fie-care bărbat ĭerà de drept soț al tuturor femeilor și fiecare femee ĭerà soțiea tuturor bărbaților.

În această formă de familie nu maĭ puteaŭ fi relațiĭ sexuale între tată și fiică saŭ între mamă și fiŭ, ba nicĭ între un ascendent și un descendent oare care.

Această formă nu se maĭ găsește a-zĭ nicĭ la cele mai selbatece popoare, dar că a fost ne dovedește mai întîiŭ sistemul de înrudire numit de Morgan malaĭezian și studieat maĭ întîiŭ de misionarĭ în insulele Hawaĭ. Copiiĭ numeaŭ mamă nu numaĭ pe născătoarea lor, dar chiar și pe toate surorile ĭeĭ; de asemenea ziceaŭ tată la toțĭ frațiĭ născătoareĭ lor și la aĭ celoralalte surorĭ ale ĭeĭ. Între dînșiĭ îșĭ ziceaŭ frate și soră. Acest sistem de înrudire a trebuit să se nască în vremea familieĭ consanguine, în care frațiĭ și surorile, trăind în promiscuitate, ĭerà firesc lucru să fie privițĭ de cătră copiĭ ca tațĭ comunĭ și mame comune. Acest sistem de înrudire se află maĭ mult saŭ maĭ puțin schimbat în toată Polineziea; cum se vede ușor ĭel nu are nume pentru verĭ și pentru vere. Acest sistem de înrudire nu se potriveà de loc însă cu familiea din Hawaĭ. Acolo, cum vom vedea, ĭerà oprită căsătoriea între frațĭ și surorĭ, decĭ nu avea nicĭ un înțeles să zică un copil tată la toțĭ frațiĭ și veriĭ mîni-sa, și toțĭ aceștĭ frațĭ și verĭ n’aveaŭ nicĭ ĭeĭ de ce să zică la copiiĭ surorilor lor fiĭ și fiice. Sistemul malaĭez se păstrase decĭ și după ce familiea consanguină dispăruse, și mulțămită luĭ s’a putut dovedì o formă de familie, care acuma nu se maĭ găsește. «Familiea, zice Morgan, ĭeste elementul activ; ĭea nu stă nicĭ cum loculuĭ, ci pășește înnainte de la o treaptă maĭ de jos, la una maĭ înaltă. Sistemele de înrudire, din potrivă, sînt pasive, ĭele înregistrează progresele, ce-a făcut familiea în cursul timpuluĭ, și suferă prefacerĭ radicale numaĭ cînd familiea s’a schimbat radical.»

Din acest feliŭ de căsătorie s’aŭ păstrat urme la unele triburĭ, cari de alt-feliŭ staŭ maĭ sus, în privința familieĭ. Ast-feliŭ, am citat în urmă cîte-va exemple după Spencer și Lafargue. Maĭ ĭeată încă unele: după Clavigero, căsătoriea între frate și soră nu ĭera oprită la Panuchaijĭ. Piedrahita ne spune că locuitoriĭ din Cali «luaŭ în căsătorie pe nepoatele lor și uniĭ seniorĭ pe fiicele lor.» În Peru, Incașiĭ îndatoriseră pe moștenitorul tronuluĭ să se însoțească negreșit cu soră-sa dreaptă de pe tată și de pe mamă^[10]. Acelașĭ lucru se obișnuĭește în Darfur^[11], ĭear Wedahiĭ din Ceylan se căsătoresc cu surorile maĭ micĭ, nu însă cu cele maĭ marĭ: căsătoriea cu acestea o socot ĭeĭ ca incest^[12]. Chiar în Hawaĭ, unde ĭerà familiea grupă, tot nu se dezbăraseră încă de vechile obiceĭurĭ, și pe la începutul veaculuĭ se pomenește de frațĭ trăind cu surorĭ^[13]. Așa dar, familiea consanguină se dovedește atît prin sistemul de înrudire malaĭez, cît și prin alte urme remase. În această formă de familie fratele avea drept de căsătorie cu sora și această căsătorie nu presupunea o nemoralitate.

 

Ⅲ
FAMILIEA PUANALUA

Din familiea consanguină a ĭeșit de timpuriŭ familiea puanalua saŭ familiea grupă, aflătoare în insulele Hawaĭ și care ne explică sistemul de înrudire de la Irochiejĭ. Deci orĭ-unde se va găsì un sistem de înrudire ca la Irochejĭ, putem fi sigurĭ că a existat maĭ de mult familiea puanalua. Să analizăm alcătuirea acesteĭ sisteme familiale.

Am văzut că întîiul pas în reglementarea relațiilor sexuale a fost excluderea părinților de la aceste relațiĭ; prin aceasta s’a dat naștere, cum am văzut, familieĭ consanguine. Al doĭlea pas ĭeste excluderea fraților și surorilor; prin aceasta nu se maĭ învoĭesc relațiĭ sexuale între frațĭ și surorĭ de pe mamă; această excludere merge apoĭ și maĭ departe și se aplică la verĭ și vere, de întîiul și al doĭlea grad. Acest pas a fost maĭ greŭ de făcut, de oare ce n’avea în ajutorul săŭ deosebirea de vîrstă. Aice însă selecțiea naturală șĭ-a arătat puterea, de oare ce acele triburĭ, la care s’a făcut căsătoriea numaĭ între bărbațĭ și femeĭ nerude de sînge, aŭ dat urmașĭ, carĭ aŭ întrunit calitățile fizice și intelectuale ale celor două grupe deosebite, și ast-felĭŭ aŭ putut învinge în lupta pentru traĭŭ pe triburile, la care familiea remăsese în formele maĭ vechĭ^[14].

Îndată ce a început a se întipări ideea că relațiile între frațĭ și surorĭ sînt rele, aŭ început a se formà comunitățĭ nouă. De ex. un număr oare-care de surorĭ de pe mamă, orĭ chĭar și vere, formează o comunitate; ĭele sînt femeile comune ale unor bărbațĭ, cari nu le sînt nicĭ frațĭ nicĭ verĭ; ĭeĭ înse pot fi între dînșiĭ frațĭ orĭ străinĭ; de aceea se numesc unul pe altul puanalua, tovarăș. Maĭ ĭeste o alt-felĭŭ de grupă, care ĭe compusă dintr’un număr de bărbațĭ, frațĭ orĭ verĭ; aceștiea aveaŭ un număr de femeĭ comune, ĭele puteaŭ fi surorĭ, vere, orĭ chĭar străine, lucru însă cam rar. În această căsătorie, în grupă nu puteaŭ intra nicĭ frațiĭ femeilor, nicĭ surorile bărbaților.

Această familie, deșì în Hawaĭ păstrează încă sistemul de înrudire malaĭez, moștenit din familiea consanguină, a dat aiurea cu vremea — după ce acest feliŭ de familie s’a întărit bine — naștere la sistemul de înrudire constatat la Irochejĭ, în lumea nouă și la așa zișiĭ Turanĭ, în lumea veche. Morgan îl numește sistemul ganovanic (american indigen) orĭ turaniean. Aceste sisteme înlocuĭesc pe cel vechĭŭ, numaĭ după ce familiea se stabilește deplin, încît se simte nevoiea de a se da nume rudelor.

În adevăr, să ne întrebăm: ce sistem de înrudire ar trebui să se nască din familiea puanalua? N’ar trebuì să fie adecă tocmaĭ sistemul aflat de Morgan la Irochejĭ și la alțĭ indigenĭ din America? Această clasificare absurdă în familiea păreche de la Irochejĭ, unde nu ĭe nicĭ o pricină ca să se numească toțĭ copiiĭ fraților saŭ verilor, frațĭ etc… se potrivește minunat cu familiea puanalua de la Hawaĭ. La aceștiea aflăm o grupă de frațĭ și verĭ trăind cu o grupă de femeĭ, și decĭ fiind cu drept cuvînt tațiĭ tuturor copiilor născuțĭ de acea grupă de femeĭ. De asemenea tot la Hawaĭenĭ aflăm o grupă de surorĭ și vere trăind cu o grupă de bărbațĭ, și fiind mame ale copiilor născuțĭ. De asemenea fiind la Hawaĭ oprită vieața sexuală între frațĭ și surorĭ, vedem de ce copiiĭ fraților numesc verĭ pe aĭ surorilor și vice-versa. La Irochejĭ o femele zice fiĭ și fiĭce nu numaĭ la copiiĭ săĭ, ci și la copiiĭ surorilor și verelor sale; însă la copiiĭ făcuțĭ de frațiĭ și veriĭ săĭ cu altă grupă de femeĭ, surorĭ între ĭele, le zice nepoțĭ și nepoate; — copiiĭ număruluĭ întreg de surorĭ și vere se numesc între ĭeĭ frațĭ și surorĭ; pe aceste surorĭ și vere, ĭeĭ le numesc mame; pe frațiĭ și veriĭ mamelor lor ĭeĭ îĭ numesc unchĭ, ĭar pe copiiĭ acestor frațĭ și verĭ, ĭeĭ îĭ numesc verĭ și vere.

În această formă de familie copiiĭ știŭ care ĭe mama, nu înse și care li e tata, de oare-ce mama a putut trăì cu maĭ mulțĭ bărbațĭ. Faptul că copiiĭ cunosc numaĭ pe mamă, că rămîn în grupa mameĭ, că păstrează numele eĭ, că ĭeaŭ parte la acelea-șĭ obiceĭurĭ și forme religioase, ĭear tațiĭ sînt străinĭ, fac parte din altă grupare, acest fapt dă naștere gințeĭ care durează tot timpul barbarieĭ și pe care o găsim în Roma și Greciea veche în perioada civilizației. O femee maĭ în vristă, cu surorile și frațiĭ eĭ, cu copiiĭ săĭ și aĭ surorilor, formează o grupă legată prin legăturĭ de sînge; soțiĭ sînt străinĭ, cum am zice veneticĭ, în gintă. De aice și înrudirea și moștenirea se face de pe mamă și avem ceea ce se numește moștenirea matriarcală.

Dar familiea grupă, studieată în Hawaĭ, nu ĭe cea maĭ veche formă a familieĭ de care ne ĭe vorba; în Australiea se află forme maĭ aproape încă de familiea consanguină.

Din aceste două forme australiene cea maĭ primitivă se află la Negriĭ Australienĭ de la Montgambier, în Australiea de la mĭează-zi. Tribul lor ĭe împărțit în două clase: krokĭ și kumite, fie-care din ĭele cuprinzînd bărbațĭ și femeĭ; orĭ-ce căsătorie în lăuntrul grupeĭ ĭe aspru oprită. Dar orĭ-ce bărbat krokĭ ĭe prin naștere soțul orĭ-căreĭ femeĭ kumite, și de altă parte orĭ-ce bărbat kumite ĭe soțul fie-căreĭ femeĭ krokĭ. Copiiĭ rămîn în clasa mameĭ și poartă numele acesteĭ clase. Aice nu ĭe căsătorit un individ cu alt individ de alt sex, ci clasa întreagă krokĭ ĭe căsătorită cu clasa kumite. Trebuĭe de notat, pe cît se pare, că nu se face aice nicĭ o deosebire de vristă, așà că un bărbat krokĭ, avînd fete cu maĭ multe femeĭ kumite, peste un timp nimic nu pare a-l împĭedicà de a aveà copiĭ cu fetele sale. Un lucru ĭe însă peste putință, anume legăturile sexuale între mamă și fecĭorĭ, de oare-ce aceștiea rămîn în clasa mameĭ înnăuntrul căreĭ clase nu se îngăduĭe legăturĭ sexuale. Nu se știe bine dacă felĭul acesta de organizare în clase s’a făcut din tribul promiscuŭ oprindu-se numaĭ legăturile dintre mamă și fiĭ, orĭ dacă clasele s’aŭ format din familiea consanguină, decĭ după ce se stabilise căsătoriea pe generațiĭ. Engels, după care facem acest scurt rezumat despre Australieniĭ de la Montgambier, crede, avînd în vedere tot ce se știe despre Australienĭ, că părerea din urmă ĭe cea maĭ de crezut. Prin acest mijloc se împĭedică legăturile sexuale între copiiĭ aceluĭa-șĭ bărbat saŭ aceleia-șĭ femeĭ, dar nu le oprea între verĭ, adică între fiiĭ, ce un kumite avea în clasa krokĭ cu femeĭ krokĭ, și fiĭcele, ce sora aceleĭ kumite îĭ avea de la bărbațĭ krokĭ în clasa kumite. Așa că aice căsătoriea ĭeste slobodă chiar între nepoțiĭ de fiŭ saŭ de fiĭcă ale aceleia-șĭ femeĭ, pe cînd în familiea punalua de la Hawaĭ ĭe oprită căsătoriea între urmașiĭ aceleia-șĭ mame pănă la grade foarte îndepărtate.

Așà dar de la aceasta la familiea din Hawaĭ ĭeste un progres. Selecțiunea naturală, care face să învingă în lupta pentru traĭŭ rasele la cari amestecul sîngeluĭ ĭe maĭ mărginit, ne explică această treptată restrîngere.

 

Familiea grupă saŭ punalua se află descrisă la Nairiĭ din Indiea încă de pe cînd Portughejiĭ, după descoperirea capuluĭ de Buna Speranță, aŭ ajuns la Indiea (sfîrșitul veaculuĭ al XV^lea). Astă familie a ținut pănă la năvălirea luĭ Hyder Ali (1766). După cercetările multora, rezumate de Lafargue în studiul luĭ citat în urmă, despre matriarcat, aristocrațiea Nairilor trăĭeà în familiea grupă saŭ punalua. Femeea nairă aveà cîte maĭ mulțĭ bărbațĭ (zece, douĭ-spre-zece saŭ și maĭ mulțĭ); fie-care bărbat aveà ziua sa hotărîtă cînd să vie și să aducă și de ale hraneĭ; atuncĭ îșĭ atîrnà la ușa femeeĭ sabiea și pavăza. Dar bărbatul putea face parte din maĭ multe grupurĭ matrimoniale de acestea. Așà că la urma urmeĭ un număr de femeĭ trăieaŭ cu un număr de bărbațĭ, decĭ ĭerà o căsătorie-grupă. Apoĭ femeile locuĭeaŭ de obiceĭŭ cu mama și cu surorile la un loc, ba chiar și frațiĭ lor locuĭeaŭ cu dînsele; bărbațiĭ cari nu le ĭeraŭ nicĭ frațĭ nicĭ verĭ ĭeraŭ numaĭ musafirĭ la femeile lor.

Herodot ne spune că Libieniĭ (aĭ căror urmașĭ sînt Tuaregiĭ de a-zĭ) îșĭ aveaŭ femeile în comun și nu locueaŭ cu ĭele, ĭear mamele păstraŭ copiiĭ la ĭele. Decĭ o familie punalua. La Todașĭ femeea e de drept a tuturor fraților bărbatuluĭ, îndată ce aceștiea ajung nubilĭ; tot așà surorile ĭeĭ sînt de drept soțiĭ ale acestora — îndată ce aŭ și ĭele vrîstă. — În Tahiti bărbațiĭ schimbă adesea femeile între ĭeĭ și femeea unuĭ bărbat ĭe în acelașĭ timp și a prietenuluĭ bărbatuluĭ (taio). La Tottiyariĭ din Indiea femeile sînt în comun ale fraților, unchilor și nepoților. Cesar ne spune, că Bretaniĭ, cîte zece și doĭ-spre-zece, aveaŭ femeile în comun (bărbațiĭ lor fiind între dînșiĭ frațĭ, orĭ tațĭ și fiĭ).

Trecînd de la însă-șĭ familiea care se găsește icĭ colò, la urmele lăsate la popoarele ajunse maĭ departe cu evoluțiea, vom cità căsătoriile cari se făceaŭ în Peru în aceeașĭ zi și ĭeraŭ precedate de șase zile de promiscuitate. Decĭ acele grupe vor fi fost clanurĭ matrimoniale, cari odinioară trăĭeaŭ în promiscuitate, apoĭ trecuseră la familiea păreche, însă păstraŭ ca un fait de survivance această promiscuitate de șase zile. — Tot ast-felĭŭ ĭe cu unele triburĭ din Californiea, cari din vreme în vreme se adunaŭ de serbaŭ niște ceremoniĭ și tot odată trăĭeaŭ în promiscuitate.

O dovadă de existența familieĭ grupe maĭ avem în următoarele obiceĭurĭ. Femeile babiloniene se prostitueaŭ odată pe an în templul Meliteĭ; alte popoare din Asiea apusană trimeteaŭ pe fetele lor timp de maĭ mulțĭ anĭ în templele zeițeĭ Anaitis, unde trăeaŭ cu ibovniciĭ pe cari și-ĭ alegeaŭ, și numaĭ după ce-șĭ împlineaŭ această datorie aveaŭ voĭe să se mărite cu un singur bărbat; asemenea obiceiuri se aflaŭ la toate popoarele dintre Gange și marea Mediterană. Ast-felĭŭ îșĭ plăteaŭ femeile datoriea veche de a trăì în familiea grupă. — La Tracĭ, la Celțĭ etc. în vechime, ĭear acuma la locuitoriĭ indigenĭ aĭ Indieĭ, la popoare malaeze, la Polinezienĭ și mulțĭ Indienĭ din America se bucură fetele de cea maĭ mare libertate sexuală pînă la măritare.

Tot o remășiță din familiea grupă ĭe obiceiul ce ĭe la unele popoare ca prieteniĭ, rudele mireluĭ saŭ nuntașiĭ să aĭbă maĭ întăĭŭ ĭeĭ relațiĭ sexuale cu mireasa; numaĭ ast-felĭŭ capătă ĭea dreptul de a fi soție numaĭ a mireluĭ. Aicĭ se păstrează micșorat obiceĭul vechĭŭ că soțiea unuĭa ĭe și a tuturor fraților și verilor luĭ. Acest obiceĭŭ, ne spun ceĭ vechĭ, că ĭerà la Angiliĭ din Africa, în insulele Baleare. Ĭe chiar a-zĭ la Baseașiĭ din Abisiniea. Aĭurea locul rudelor îl ĭea preutul, capul gințeĭ, prințul, etc. și acesta se folosește de dreptul nopțeĭ de întăĭŭ asupra tuturor mireselor. Așà ĭe la ceĭ maĭ mulțĭ locuitorĭ din Alaska, la Tahușiĭ din Mexicul de nord, etc. Acest obiceĭŭ a existat la Celțiĭ din Aragoniea păn’la 1486, cînd a fost desființat de Ferdinand Catolicul^[15]. În Franța, și aĭurea, ĭerà acest obiceĭŭ, dar de la o vreme răscumpăraŭ miriĭ această îndatorire cu banĭ saŭ darurĭ^[16].

Alt exemplu de remășiță din familiea grupă ni-l dă Kovalevsky. Familiea Șevsusă ni se înfățoșază ca monogamă, dar fetele înnainte de căsătorie aŭ dreptul să-șĭ aleagă ibovnicĭ (zazalĭ), să trăească cu dînșiĭ și să-ĭ schimbe cît de des. Tot așà ĭe la Pșavĭ și la Svanețĭ, locuitorĭ aĭ Caucazuluĭ^[17]. În legendele grece se spune că înnainte de Cecrops locuitoriĭ Aticeĭ trăeaŭ în promiscuitate, copiiĭ cunoșteaŭ numaĭ pe mamă și îĭ purtaŭ numele. Bine înțeles că nu-ĭ vorba de promiscuitatea, care am spus noĭ că se află la oameniĭ pe treapta de jos a selbătăcieĭ, ci de familiea grupă. Asta ne-o dovedește și vorba că copiiĭ purtau numele mameĭ, căcĭ în promiscuitatea primitivă nu se statornicise încă asemenea lucrurĭ.

Dorieniĭ aŭ păstrat mult maĭ multe urme din familiea grupă de cît Ionieniĭ. La dînșiĭ aflăm maĭ mulțĭ frațĭ avînd o femee și de bună samă și vice-versa. De asemenea tot la dînșiĭ vedem că un bărbat dădeà pe femeea sa aceluia pe care-l credeà maĭ în stare a face cu dînsa un copil zdravăn la trup și la minte.

Tot ca remășiță din familiea grupă ĭe așà numita familie poliandră de la Tibetanĭ, în care o femee are maĭ mulțĭ bărbațĭ (frațĭ între dînșiĭ), dar această dezvoltare laterală n’are destulă însemnătate pentru a ne oprì asupra ĭeĭ.

 

Familiea grupă are mare însemnătate istorică; din acea grupă de femeĭ și bărbațĭ (nu soțĭ) și cu copiiĭ acestor femeĭ se formează o alcătuire socială, pe care o putem numì ginta matriarcală. Toțĭ sînt urmașĭ aĭ uneĭ mame comune; înlăuntrul acesteĭ grupe femeile din aceea-șĭ generație sînt între ĭele surorĭ. Bărbațiĭ acestor surorĭ nu pot să le fie tot o dată și frațĭ, nu sînt urmașĭ aĭ aceleĭa-șĭ mame comune și nu fac parte din aceea-șĭ gintă cu femeile. Copiiĭ făcuțĭ cu dînșiĭ remîn înse în ginta femeilor, de oare ce numaĭ înrudirea de pe mamă ĭeste sigură și hotărîtoare. Îndată ce s’a statornicit oprirea relațiilor sexuale între rudele de pe mamă, fie și îndepărtate, grupa amintită se preface în gintă, adecă se alcătuește un cerc maĭ tare de rude de sînge de pe mamă — între cari căsătoriea ĭeste oprită și care se leagă din ce in ce maĭ tare prin instituțiĭ sociale și religioase și se deosebește de celealalte gințĭ din acela-șĭ trib. Înse dacă știm că ginta s’a dezvoltat din familiea punalua (orĭ grupă) n’avem în cotro și trebuĭe să admitem căsătoriea grupă că a existat la toate popoarele barbare și civilizate, la cari se dovedește existența gințeĭ. Firește ĭe vorba de familiea grupă, fie ca la Australienĭ, fie ca la Hawaĭenĭ.

 

Ⅳ
FAMILIEA PĂRECHE

A patra formă însemnată a familieĭ la care sigur omenirea s’a oprit destul timp, ĭeste familiea păreche. Această formă ĭea naștere din familiea grupă; chiar în această familie, sigur că un bărbat arătà oare care predilecție pentru o femee: împrejurarea aceasta înse ar fi lucrat puțin. Ceea ce a contribuit mult a fost împuținarea tot maĭ mult a inșilor cărora li se îngădueà căsătoriea. La Irochejĭ și alțĭ Indienĭ ĭe oprită căsătoriea între toate rudele de sînge și acestea formează maĭ multe sute de categoriĭ; așà în cît cu timpul numărul de bărbațĭ și femeĭ cari se puteau căsătorì ĭerà foarte mic; așà se alcătuește familiea păreche, caracterizată prin aceea că un bărbat trăea cu o singură femee. Acest traĭŭ înse ĭerà de scurtă durată și cel maĭ mic lucru sfărmà această căsătorie, ĭear bărbatul trebueà să-șĭ cate femee în altă grupă socială; copiiĭ înse remăneaŭ orĭ mameĭ orĭ maĭ bine zis in ginta mameĭ.

Această formă familială o găsim la Irochejĭ, unde a cercetat’o Morgan. În această formă familială, femeile pe cari le poate luà un bărbat sînt tot maĭ rarĭ din pricina restricțieĭ de înrudire; pe cînd înnainte bărbațiĭ n’aŭ grijă că le vor lipsi, acuma încep a se cam teme, de aceea începe și căsătoriea prin rîpire. Alt semn al acesteĭ căsătoriĭ ĭe că ĭea nu privește pe viitoriĭ soțĭ ci pe mame; acestea se înțeleg și nicĭ nu spun nemic viitorilor soțĭ, adesea păn’ nu vine timpul nunțeĭ; poate din pricină că mamele știeau maĭ bine șirul înrudirilor. Înnainte de nuntă mirele face darurĭ rudelor mireseĭ și acestea sînt privite ca prețul femeeĭ; orĭ maĭ bine zicînd le dă darurĭ pentru a-l îngăduì să vie și ĭel în grupa femeeĭ. Căsătoriile păreche, cum am zis, se pot desface lesne, totu-șĭ cu timpul se face o opinie publică protivnică prea ușoareĭ desfacerĭ și adesea rudele se amestecă spre a mijlocì o împăcare; ĭear dacă nu se reușește bărbatul îșĭ ĭea ce-ĭ al luĭ și se duce de-șĭ cată norocul în altă gintă. Copiiĭ remîn aĭ femeeĭ, ĭear ĭea are de asemenea voĭe a se căsătorì din noŭ. Cum vedem familiea păreche îĭ prea slabă pentru a desface gospodăriea comunistă, în care puterea precumpănitoare o are femeea.

Că femeile au avut în trecut mare putere ĭe ĭeară-șĭ o descoperire a luĭ Bachofen, adeverită de cercetările maĭ nouă. Părerea filozofilor din veacul al XVIII^lea că femeea a fost roaba bărbatuluĭ ĭe absurdă, deși ĭe împărtășită maĭ de toțĭ oameniĭ luminațĭ din zilele noastre. Faptele descoperite păn’acuma ne arată dimpotrivă că femeea la selbatecĭ și la toțĭ barbariĭ de pe treapta de jos și de mijloc de și munceà din greŭ, ĭerà nu numaĭ liberă dar și foarte respectată. Engels citează pe misionarul Arthur Wright, care a trăit mulțĭ anĭ la Irochejiĭ Seneca. Ieată ce zice acesta: «Cît ĭe vorba de familiile lor, pe vremea cînd trăeaŭ încă în casele lor vechĭ lungĭ (în gospodărie comunistă de maĭ multe familiĭ),… atuncĭ domneà în acea gospodărie un clan (o gintă) și femeile din ĭel îșĭ luaŭ bărbațĭ din celealalte clanurĭ (gințĭ)… De obiceĭŭ partea femeească domneà în casă; proviziile ĭeraŭ în comun; vaĭ însă de nenorocitul soț saŭ ibovnic, care ĭerà prea leneș orĭ prea neghibacĭŭ pentru a aduce partea sa de proviziĭ. Orĭ cîțĭ copiĭ, orĭ cîtă avere personală ar fi avut în casă, la fie-care clipă puteà primi poronca să-șĭ ĭea ce are și să se ducă orĭ în ginta sa, orĭ maĭ ades să-șĭ caute altă femee în altă gintă. Femeile ĭeraŭ puterea cea maĭ mare în gintă și pretutindenea. La nevoĭe nu le ĭerà nicĭ o greutate de a scoate din slujbă un șef militar și a-l preface în soldat prost.

Puterea femeilor se bazà pe gospodăriea comunistă, în care toate saŭ aproape toate femeile ĭeraŭ din aceeașĭ gintă, pe cînd bărbațiĭ ĭeraŭ din felĭurite gințĭ.

De oare ce matriarcatul se pare astăzĭ atît de necrezut vom aduce cîte-và dovezi după Kovalevsky și Lafargue, afară de cele ce le-am aretat pănă aice. Cercetările lui Duveyrier, ne arată la Tuaregiĭ din Africa nordică, moștenirea și înrudirea de pe mamă; copilul urmează condițiea mameĭ, adecă dacă o femee tuaregă liberă face copil cu un rob, copilul ĭe liber etc. Dreptul barbar dă femeilor voĭe de a-șĭ cîrmuì singure averile; la Rhat, casele, grădinile, în sfîrșit toată proprietatea fonciară ĭe a lor. Căsătorica păreche ĭe obișnuită la dînșiĭ și femeea poate să alunge pe bărbat îndată ce-ĭ găsește vre-o vină. Măcar că Tuaregiĭ sînt mahometanĭ, n’aŭ îndrăznit să se facă și poligamĭ. In legendele țăreĭ femeile joacă rolul de căpetenie, ca și în Greciea, despre care spune Homer. Tuaregiĭ sînt urmașiĭ Libienilor, despre cari spusele lui Herodot ne conving că se aflaŭ încă în familiea grupă.

La Egipteniĭ vechĭ femeile aveaŭ mare putere și ast fapt făcea pe Grecĭ să zică de Egipet că-ĭ o țară de-andoasele. Diodor din Siciliea zice: «Din pricina numeroaselor binefacerĭ ale zeiței Izis, s’a hotărît ca regina Egipetuluĭ să aĭbă maĭ multă putere de cît regele.» Acest fapt ne lămurește de ce la particularĭ, după mărturiea contractuluĭ de zestre, bărbatul ĭe al femeeĭ. Pe lîngă asta inscripțiile funerare din valea Niluluĭ pomenesc foarte rar pe tatăl mortuluĭ și maĭ totdeauna numaĭ pe mamă. Papiruzile demotice ne-aŭ arătat că bărbatul n’aveà nicĭ un drept asupra averilor femeeĭ, nicĭ chiar de administrație, că aste averĭ nicĭ nu se pomeneaŭ în contractele de căsătorie, ci se arătà acolò ce avea a plătì bărbatul ca dar de nuntă, ca pentru proviziĭ saŭ ca ștreaf la caz de despărțenie^[18].

Kovalevsky ne arată că la Arabĭ cuvîntul gintă înseamnă, maĭ din vechĭŭ, sînul alăptătorĭŭ. Membriĭ uneĭ gințĭ sînt numițĭ cu un cuvînt care însamnă «ceĭ cari aŭ supt acela-șĭ lapte». Se vorbește de urmașiĭ cutăreĭ femeĭ și nu de aĭ cutăruĭ bărbat. Arabiĭ cred că se moștenesc caracterele nu de pe tată ci de pe fratele mameĭ. Copiiĭ arabĭ moștenesc situațiea socială a mameĭ, nu a tatăluĭ; copilul uneĭ roabe cu un bărbat liber ĭe al stăpînuluĭ roabeĭ. Maĭ mult, deși se opun grozav în potriva căsătoriilor dintre rude, ca aducătoare de boale, totu-șĭ nu ĭe oprită căsătoriea uneĭ femeĭ cu unchiul ĭeĭ de pe tată; de unde urmează că ĭel nu ĭe privit ca rudă de sînge. Acestea dovedesc matriarcatul primitiv la Arabĭ.

La Evreĭ se găsesc încă destule exemple. In cartea judecătorilor (VIII, 19) se spune că răzbunarea pentru sînge se cuvine s’o facă rudele de pe mamă.

Mitul luĭ Adam, analizat de Lafargue, ne arată o vreme cînd femeea ĭera maĭ puternică în familie. Dovadă că pe dînsa o convinge șarpele să se răscoale contra Iahve-Elohimilor și dovadă apărarea luĭ Adam, care pune înnainte că Eva ĭ-a zis să mănînce. Moștenirea la Evreĭ se împărțea între frațiĭ de pe mamă, etc. Tot în mitul luĭ Adam vedem că ni se spune: «că bărbatul va părăsì pe tatăl săŭ și pe muma sa și se va duce la femeea sa și vor fi un trup». Adică tocmaĭ ceea ce ne-a spus Wright maĭ sus.

In vechile societățĭ ariene se găsesc exemple analoage, Celțiĭ din Irlanda și din țara de Gales (Walles), aŭ încă multe obiceĭurĭ care dovedesc că de mult a fost la ĭeĭ matriarcatul. Pentru ca un copil să fie al unuĭ bărbat trebuea să fie recunoscut oficial, alt-felĭŭ rămănea în clanul mameĭ. Intr’un cod vechĭŭ irlandez se spune că la nașterea unuĭ copil, bărbatul trebuĭeà să întrebe, «al cuĭ ĭe», femeea respundeà, «ĭe al tăŭ», și ast-felĭŭ bărbatul avea drept să-l creadă al săŭ. Și încă aveà acest drept numaĭ dacă plătea părinților dreptul nupțial, de nu, copilul rămănea în clanul mameĭ.

Tacit spune despre vechiĭ Germanĭ că frațiĭ mameĭ ĭeraŭ tot așa de venerațĭ ca și tațiĭ. Nu ĭerà maĭ mare crimă la ĭeĭ, cum se vede din Nibelungenlied, de cît a ucide pe fratele mameĭ și pentru a răzbunà aceasta, totul ĭerà îngăduit, chĭar uciderea de tată. In cronicile merovingiene unchiĭ de pe mamă îngrijesc de nepoțĭ, înzestrează pe nepoate, une-orĭ nepoțiĭ poartă numele lor și după moarte adesea împlinesc nepoțiĭ funcțiile unchiuluĭ.

La Slavĭ, Kovalevsky găsește destule urme spre a dovedì familiea grupă și cea păreche și deci matriarcatul. Una din acestea ĭe însemnătatea ce o aŭ rudele de pe soră. Jurămîntul vechiŭ slav ĭera: «jur pe numele suroreĭ mele».

La greciĭ din Atica, după Varron, s’a încetat de-a purtà numele de pe mamă pe vremea luĭ Cecrops; Strabon ne spune că tot de pe mamă se numeau în vechime și Beoțieniĭ. Creteniĭ, după Pausanias, numeaŭ locul naștereĭ «țara mameĭ mele». La Homer, înrudirea de pe mamă are mare rol. Legislațiea atenieană opreà căsătoriea între fratele și sora din aceea-șĭ mamă, dar nu între fratele și sora numaĭ din acela-șĭ tată.

Chiar și la Romanĭ vedem pe Tarquinius, temîndu-se de a-șĭ pĭerde tronul, că prigonește pe fiiĭ suroreĭ sale și că Brutus răzbună moartea suroreĭ sale Lucrețiea, ĭear nu Collatinus bărbatul ĭeĭ. La Indienĭ în Ramayana și Mahabarata se găsesc destule urme de matriarcat. Unchiul de pe mamă are dreptul de tutore. Ie oprită căsătoriea între rudele uterine, adoptarea fiuluĭ suroreĭ ĭe oprită, a fiuluĭ frateluĭ ĭe slobodă. Aceasta pentru că adoptarea se făcea de toate rudele, dar nepoțiĭ de pe soră ĭeraŭ membri aĭ ginteĭ în cît, ce înțeles aveà să fie adoptațĭ? Darul de nuntă în parte ĭera al fraților de pe mamă aĭ mireseĭ; asta se explică prin aceea că în perioada matriarcală, mama și cu surorile ĭeĭ primesc darurile saŭ maĭ bine prețul mireseĭ^[19].

Matriarcatul, adică puterea femeeĭ durează în familiea puanalua (familiea grupă) și în familiea păreche; din această din urmă ĭese încet familiea monogamă, în care se arată și puterea saŭ stăpînirea bărbatuluĭ, cunoscută sub numele de patriarcat, singura formă familială pe care o cunosc formaliștĭ și moraliștiĭ habotnicĭ.

 

Ⅴ
FAMILIEA PATRIARHALĂ

Am văzut cum prin îngustarea tot maĭ mult a cerculuĭ în care se puteaŭ face căsătoriile (de oare-ce se escludeaŭ rudele de sînge pănă la al cine știe cîte-lea grad) numărul de femeĭ cu care puteà trăì un bărbat ajungea din ce în ce maĭ mic, așà că s’a ajuns la familiea păreche, în care un bărbat trăeà cu o singură femee, această formă nu ajunsese încă deplin statornică dar puteà să ajungă maĭ tîrziŭ; și dacă n’ar fi fost alțĭ factorĭ străinĭ, omenirea ar fi rămas, cum de alt-feliŭ aŭ și rămas Americaniĭ, — la această formă familială.

In lumea veche însă, cauzele de schimbare n’aŭ lipsit.

In sistemul matriarcal producțiea ĭerà casnică: în această perioadă, cum am spus, femeile pregăteaŭ și hrană și pîĭne, cea dintîĭŭ constînd din pește, scoĭcĭ și rădăcinĭ, precum și din vînatul adus de bărbat. Bărbațiĭ se îndeletniceaŭ cu războĭul și vînatul; așà că femeile formaŭ o grupă legată prin înrudire de sînge, copiiĭ le cunoșteaŭ bine numaĭ pe ĭele. Bărbatul adesea ĭerà numaĭ musafir în ginta femeeĭ.

Cu încetul însă lucrul se schimbă, lumea veche ĭe bogată în animale bune de îmblînzit: boĭ, caĭ, oĭ, capre, porcĭ, încep a fi domesticițĭ; păstoriea se începe, și cu dînsa se îndeletnicește bărbatul; laptele și carnea turmelor îl hrănește pe ĭel și pe familiea luĭ, maĭ bine și maĭ sigur de cît pescuitul și vînatul; lîna și pĭeile îl îmbracă mult maĭ bine. Din această cauză producțiea casnică, singură în stare de a hrănì familiea înnainte de îmblînzirea dobitoacelor, îșĭ pĭerde din însemnătate. La început turma a fost proprietate a gințeĭ; pe urmă însă încetul cu încetul a ajuns proprietate individuală; cel maĭ ghibacĭŭ și maĭ puternic, care se îngrijeà maĭ bine de turmă, care reușeà s’o înmulțească, ajunse proprietarĭŭ absolut al ĭeĭ. Nu facem aice istoriea proprietățeĭ individuale, decĭ nu vom stăruì asupra acestuĭ punct. — Tot acuma se începe și robiea. Păn’acuma hrana fiind greŭ de agonisit, pe dușman îl ucideaŭ orĭ îl primeaŭ tovarăș; odată însă ce începe paza turmelor și lucrarea lîneĭ, pĭeilor, etc., prinșiĭ pot fi folositorĭ, pot produce maĭ mult de cît consumă; de aceea în loc să omoare pe dușmaniĭ prinșĭ, maĭ bine îĭ pun să lucreze, îĭ fac robĭ; ĭcĭ păzesc turmele, lucrează pĭeile și lîna, etc.

Dar ce se întîmplă cu puterea femeeĭ? Iea șĭ-a trăit traĭul! Bărbatul ĭe acuma prin averĭ a-tot-puternic; și dacă femeea maĭ păstrează oare-care aureolă, asta e numaĭ în virtutea inerțieĭ. Dar forțele nouă puternice îĭ vor da lovitura capitală prin întocmirea familieĭ patriarhale. — De unde pînă acum centrul familieĭ fusese femeea, în jurul căreia staŭ ceĭalalțĭ membri, acuma ĭe bărbatul. Acesta adesea ĭe silit să se depărteze cu turmele de ginta luĭ și de a femeeĭ, ĭear femeea și copiiĭ trebue să-l urmeze. In ginta ĭeĭ, avea frațĭ și surorĭ cari o apăraŭ și ajutaŭ, acum nu maĭ are de cît pe bărbat; așà dar pe lîngă că-ĭ micșurată prin neînsemnătatea ĭeĭ economică de producătoare, apoĭ nicĭ nu mai ĭe la dînsa a casă adică în ginta ĭeĭ, alăturĭ cu surorĭ și frațĭ, cu nepoțĭ și nepoate. Și de aceea trebue să se supue: în Biblie Ruth zice: «Unde veĭ merge, voĭŭ merge și ĭeŭ, D-zeul tăŭ va fi D-zeul meŭ, poporul tăŭ va fi poporul meŭ.» Poate aceste izolărĭ la început ĭeraŭ numaĭ pentru scurt timp cum obișnuesc păstoriĭ, dar drumul ĭerà făcut.

Un lucru însă ĭe sigur: cu cît se înmulțeaŭ bogățiile, cu atîta maĭ mult se nășteà întrebarea, ce-ĭ de făcut cu averile? Cuĭ să rămîe? Copiilor tatăluĭ, orĭ copiilor surorilor luĭ? După sistemul vechĭŭ rămîneaŭ în ginta bărbatuluĭ, adică urmașilor de pe soră; va să zică: copiiĭ luĭ, pe cari acuma îĭ cunoșteà bine ĭeraŭ despoĭețĭ! Acestea, și multe alte cauze cereaŭ o schimbare. Răsturnarea descendențeĭ de pe mamă, ca temelie a gințeĭ, n’a fost tocmaĭ grea; acest lucru îl vedem petrecîndu-se subt ochiĭ noștri la multe triburĭ de Indienĭ din America. Ieată ce zice Engels: «Pentru această revoluție, una din cele maĭ însemnate prin care a trecut omenirea, nu ĭerà nevoĭe să atingă nicĭ pe unul din membriĭ în vieață aĭ gințeĭ vechĭ. Toțĭ rămăneaŭ cum fuseseră; ĭerà destul să se hotărască numaĭ că: pe viitoriŭ copiiĭ să facă parte din ginta bărbaților.» La Șavniĭ, Miamiĭ și Delawariĭ din America de nord s’a luat obiceiul de a da la copiĭ nume obișnuite în ginta taților, pentru a le da dreptul de a-l moștenì. Totu-șĭ, cînd maĭ tîrziŭ bărbațiĭ, mergînd tot maĭ departe, aŭ despoĭeat pe femeĭ de starea lor privilegĭată și aŭ luat pentru dînșiĭ tot feliul de privilegiĭ, societatea a fost sîngerată de groaznice crime și răzbunărĭ.

Schimbarea gințeĭ, care cuprindeà pe coborîtoriĭ și coborîtoarele din aceea-șĭ mamă comună, în ginta, care cuprindea numaĭ pe urmașiĭ unuĭ strămoș, aduce căderea femeeĭ. Bărbatul începe a fi a-tot-puternic, și în casă ca și în afară; de asta se folosesc bărbațiĭ pentru a întemeĭeà familiea patriarhală.

Caracteristica acesteĭ familiĭ nu-ĭ atît poligamiea, cît organizarea unuĭ număr de inșĭ liberĭ și de inșĭ neliberĭ într’o familie subt autoritatea capuluĭ de familie. La Semițĭ acest șef are maĭ multe femeĭ; ceĭ ce atîrnă de dînsul aŭ și ĭeĭ femeĭ, dar numaĭ cîte una. Astă organizare avea de scop pașterea și îngrijirea turmelor pe o întindere mărginită. Așa ne descrie Morgan familiea patriarhală. Patriarhul are asupra supușilor săĭ — între care și femeile și copiiĭ — drept de moarte și de vieață, drept de care adesea uzează și abuzează. Și lucrurile se potrivesc ca niște verigĭ bine chibzuite: bărbatul acuma ĭe stăpîn și a-tot-puternic, are să lase o moștenire, ĭel a adus o străină în gintă și a făcut’o părtașă la cultul strămoșilor luĭ^[20], dar în schimb ĭel vrea să fie sigur de urmașĭ, nu vrea să introducă semință străină în ginta luĭ, și pentru acest scop nu va cruțà nemic; femeile sînt păzite, închise și cea dovedită de necredință va puteà fi ucisă. Știm că la Evreĭ femeea necredincioasă ĭerà ucisă cu pĭetre.

Incă din familiea păreche încep să ĭeasă fatal treĭ lucrurĭ: întăĭŭ, legătură între bărbat și femee începe a fi tot maĭ statornică; al doĭlea, bărbatul începe a fi proteguitoriul firesc al ĭeĭ și al copiilor luĭ; al treĭlea, începe a fi stăpîn asupra averilor, asupra femeeĭ și copiilor. Statornicirea patriarcatuluĭ nu s’a putut face de-o dată, ci numaĭ cu încetul, și adesea cu greutățĭ marĭ: femeea făcuse parte dintr’o gintă, care n’o putea lăsà în voĭea unuĭ străin; de altă parte, femeea ĭerà deprinsă cu neatîrnarea personală de bărbat, cu stăpînirea asupra copiilor, și nu putea răbdà așezarea uneĭ autoritățĭ personale, și nu puteà primì ideea că copiiĭ nu sînt aĭ ĭeĭ. De accea bărbațiĭ aŭ întrebuințat o sumă de mijloace pentru întemeierea putereĭ lor, mijloace cari s’aŭ generalizat sub formă de obiceĭurĭ și aŭ remas, ca urme, și după ce nu maĭ ĭerà nicĭ o nevoĭe de dînsele. Ast-felĭŭ de urme, faits de survivance, sînt următoarele: ceremoniile de nuntă, cari asemuĭesc furarea și clocirea.

Furarea femeeĭ se observă la uniĭ selbatecĭ, dar se manifestă maĭ cu seamă în familiea păreche, și urmează cu stabilirea patriarcatuluĭ. Urme, măcar simbolice, din acest obiceĭŭ aŭ remas la foarte multe popoare vechĭ și nouă. — La Romanĭ, pe mireasă o ridicà pe sus, ca să nu atingă pragul, cînd intrà în casa bărbatuluĭ. Chĭar a-zĭ, în țara Galilor (Walles) ĭe obiceĭŭ că ruda cea maĭ de aproape a mireluĭ, în fruntea maĭ multor călărețĭ, vine ’n satul mireseĭ; aceasta ĭe încunjurată de rude și prietenĭ. Trimesul mireluĭ cere să i se dea fata pețită; i se respunde că nu vor să ĭ-o dea; se începe o luptă prefăcută, trimeșiĭ înving, răpesc fata și fug cu dînsa. Cînd răpirea ĭerà chĭar serioasă și nu un joc, aduceà după sine dușmăniĭ și lupte, cari se sfîrșeaŭ prin împăcare și despăgubire pentru fata răpită. Se înțelege că, de obiceĭŭ înnainte de luptă, chiar se căutà a se împăcà, și ĭeată decĭ cum din răpire s’a ajuns la cumpărare și pe urmă la darurĭ din partea mireluĭ, remînînd răpirea numaĭ ca o comedie. Acest obiceĭŭ ĭerà aṣà de bine înrădăcinat la Greciĭ din timpurile eroice, în cît Homer numește pe fete «aducătoare de boĭ», căcĭ părințiĭ le vindeaŭ pe asemenea animale. La Evreĭ vedem pe Iacob slujind pentru Liea și Rahela patru-spre-zece anĭ. La Slavĭ în general și la Rușĭ pe lîngă că mireluĭ îĭ zic «dușman» îĭ maĭ zic și «negustoriŭ» ĭear mireseĭ «marfă». Acela-șĭ obiceĭŭ ĭe în Indiea, și în sfîrșit la toate popoarele ariene; lăsînd la o parte pe celealalte despre cari nu maĭ încape îndoĭeală^[21].

Un fapt maĭ curios ĭe clocirea (la couvade). Ieată ce-ĭ aceasta: după ce femeea naște, bărbatul se pune în pat, geme și stă cîte-va zile, ca și cum ar fi ĭel lehuza, ba chiar primește rodinĭ și urărĭ. Prin acest simbolism, cată a-șĭ însușì luĭ paternitatea copiluluĭ. Strabon spune că tot așà făceaŭ Iberiĭ, strămoșiĭ Bașcilor de a-zĭ.

Acest obiceĭŭ se află și în America. Un misionariŭ ne spune despre Abiponĭ: «Indată ce femea naște, bărbatul se pune ’n pat: îl îngrijesc, postește cît-va timp, aĭ jurà că ĭel a născut copilul». Marco Polo a găsit acest obiceĭŭ în Iunam în veacul al XIII^lea. Apolonius, scriitoriŭ din veacul al doilea înnainte de Hristos spune «că femeile de pe lîngă Pontul Euxin (Marea Neagră) nasc copiiĭ împreună cu bărbațiĭ cari se culcă, țipă, îșĭ acopăr capul; după ce femeea a născut, bărbațiĭ se scaldă și pun să li se facă mîncărĭ maĭ delicate». Plutarh spune că la Ciprienĭ ĭerà acela-șĭ obiceĭŭ ca la Iberĭ, cînd s’a născut Bahus, Joie se puse ’n pat, strigînd și văĭtîndu-se și apoĭ jurà celorlalțĭ zeĭ că ĭel a purtat în coapsă pe Bahus și pe urmă l’a născut. Maĭ din nainte tot Joie născuse pe Minerva. Decĭ bărbatul se face că naște copiĭ pentru a aveà asupra lor drepturile ce le avuse maĭ înnainte femeea. După cum la zeitățile vechĭ găsim că femeea poate naște copiĭ fără să trăĭească cu un bărbat [ex. zeița egipteană Izis, orĭ zeitățile grece vechĭ precum și multe alte exemple de partonogeneză] tot așà în perioda patriarcală bărbatul ĭea locul. Nu maĭ vorbesc despre teoriile fiziologice născocite de bărbațĭ pentru a dovedì că-s copiiĭ numaĭ aĭ lor curat nu și aĭ femeeĭ: dovadă puternică despre faptul că inteligența stă în slujbă la interese. Cultul sufletelor strămoșeștĭ a dat și ĭel consacrarea și întărirea religioasă a formeĭ nouă de căsătorie și familie. Ar fi mult de zis despre acest cult, și despre părerile lui Kovalevsky și Fustel de Coulange, dar nu ne îngăduĭe nicĭ timpul nicĭ locul.

In privința autoritățeĭ capuluĭ de familie, cercetările maĭ nouă arată că atît ea cît și dreptul de vieață și de moarte asupra membrilor familieĭ s’a cam exagerat. Femeea, deși a fost robită, totușĭ din strălucirea veche ĭ-a maĭ remas cîte-va rarĭ privilegiĭ, de ex. osîndirea femeei nu se puteà fără sfatul familieĭ, în care intraŭ și rudele femeeĭ. La cele maĭ multe triburĭ vedem că rudele femeeĭ o răzbună, dacă bărbatul o ucide. Și deșì unele fapte ne fac să zicem că femeea ĭerà roaba bărbatuluĭ, totu-șĭ altele ne arată că în acela-șĭ timp ĭerà și egala luĭ, de oare ce ĭerà primită la cultul strămoșilor. La Greciĭ vechĭ și la Slavĭ femeea aveà datorie a observà acest cult; bărbatul orĭ fiul oficieà, femeea pregăteà ofrandele. In Indiea se găsesc în Rig-Veda precepte ca următoarele: «nime să nu facă pe femee cu de-a sila să-șĭ păzască datoriea», și că «nu trebuie de lovit o femee, nicĭ macar c’o floare». Orĭ cum ar fi inse, familiea patriarcală ĭe un pas înnainte spre familiea monogamă, cu toate că sînt destule cauze, cari fac să se dezvolte și poligamiea; ast-felĭŭ puterea absolută a șefuluĭ de familie, averile luĭ cît și deprinderea veche de a trăì cu maĭ multe femeĭ, îl fac poligam; dar ĭe lucru constatat, că poligamiea a fost pretutindenea un apanagĭŭ al bogaților; ceĭ seracĭ se mulțămeaŭ și se mulțămesc cu o singură femee, chiar la așà zisele popoare poligame.

Totu-șĭ, chiar la ceĭ cu maĭ multe femeĭ, de la o vreme una ĭerà maĭ de căpitenie, aceea dădeà urmașĭ legitimĭ, aceea ĭerà admisă la cultul strămoșilor; celelalte ĭeraŭ în umbră, ținînd numaĭ din cînd în cînd de urît stăpînuluĭ; rangul acestora ĭerà în adevăr maĭ mult de roabe. Aceasta ne-o dovedesc și obiceĭurile patriarhilor Evreĭ, cît și ale Grecilor și Romanilor, cari înse încep a fi monogamĭ foarte de timpuriŭ.

 

Ⅵ
FAMILIEA MONOGAMĂ

Aceasta șĭ-a luat naștere, cel puțin la Arienĭ și Semițĭ, din familiea patriarcală. Aiurea s’a format din familiea păreche.

Căderea familieĭ patriarhale a venit din multe pricinĭ, dar maĭ ales din pricina schimbăreĭ moduluĭ de producere, precum și din grămădirea de prea mulțĭ inșĭ, cît și din nevoĭe. Cîtă vreme turmele și producțiea locală ajungeà, această grupă familială ĭerà legată prin interese economice; cînd înse pășunele ajung tot maĭ puține, din pricina desimeĭ de populație, ĭear pămîntul de lucrat tot maĭ secătuit și maĭ nerodnic, această grupă se desface pe zi ce merge. Și ast-feliŭ proprietatea individuală ajută la formarea familieĭ monogame, bazate tot numaĭ pe interes. La început familiea patriarhală ĭerà foarte în armonie cu proprietatea comunistă: turmele, cum am zis, cereaŭ brațe, și cu cît ĭerau maĭ mulțĭ în familie, interesațĭ direct, cu atîta averea creștea; tot așà maĭ tîrziŭ cînd încep despăduririle, cînd agricultura ĭea oare care avînt, cînd pentru a face un loc bun de arat trebuĭe muncă grea: cu cît ĭerau maĭ mulțĭ membri într’o familie cu atîta munca ĭerà maĭ spornică și locul maĭ ușor despădurit. Cînd înse cu vremea aceste interese se pĭerd, numaĭ ĭe nicĭ un ciment care să lege pe membriĭ familieĭ patriarhale: din contra discordiea și neînțelegerea cresc și ĭeau proporțiĭ marĭ, nefiind stăpînite de un interes comun. Familiea individuală începe a se aretà în toată puterea ĭeĭ.

Monogamiea a făcut mare progres și cu intrarea germanilor în istorie, de oare ce ĭeĭ nu ĭeșiseră încă de mult din familiea păreche și prin urmare din matriarcat. Așà că putem zice că germaniĭ cucerind imperiul roman aŭ înnălțat starea femeeĭ, în familiea monogamă.

Dacă analizăm evoluțiea căsătorieĭ în privința sentimentelor, vedem că temeliea a fost totdeauna interesul orĭ datoriea; în căsătoriea grupă femeea ĭerà prin naștere soțiea tuturor bărbaților din tribul cu care căsătoriea ĭerà slobodă; în căsătoriea păreche, femeea nu ĭerà de obiceĭŭ întrebată, mamele făceau căsătoriile fără a întrebà pe fete sau flăcăĭ, și tocmai faptul că se desfăceau căsătoriile lesne arată că nu se ajunsese la vre-o statornicie de sentimente. Caprițiile trecătoare ĭeraŭ numaĭ germeniĭ din care maĭ tîrziŭ aveà să ĭeasă căsătoriea bazată pe iubire. Dacă venim la căsătoriea din perioda patriarhală aice nicĭ numaĭ ĭe vorbă de alt ce-và afară de interes: bărbatul pentru a aveà urmașĭ, femeea pentru a trăì și ĭea din averea bărbatuluĭ. Chiar căsătoriea monogamă ĭe întemeĭeată pe interes; ĭea ni se arată ca o tovărășie de interese între bărbat și femee și nu ca o legătură de sentimente. Dacă analizăm căsătoriea monogamă la clasele sociale, vedem că interesul ĭe totul: țeranul, pentru a aveà o tovarășă la muncă, pentru a aveà copiĭ și pentru a aveà cine să-l îngrijască, cu mîncare, schimburĭ etc. La clasa burgheză pe lîngă interesul de avere apoĭ ĭe și interesul personal al bărbatuluĭ de a aveà o gospodină și iconoamă credincĭoasă; interesul femeeĭ ĭe de a aveà un apărătătoriŭ și de a aveà cine să-ĭ agonisească vieața zilnică. La clasele bogate femeea ĭe un lux, un juvaer menit să scoată averea și creditul bărbatuluĭ maĭ la iveală, de multe orĭ înse ĭe numaĭ un simplu asociat de banĭ.

Astă-zĭ înse ĭeste o clasă la care pare că interesul nu joacă saŭ nu va jucà nicĭ un rol: aceștia sînt proletariĭ; la ĭeĭ căsătoriea nu ĭe încă, ba chiar ĭe departe de ceea ce va trebuì să fie, totu-șĭ ĭe aproape sigur că la ĭeĭ ĭe germenul uneĭ căsătoriĭ bazate nu pe interes, ci pe sentimente reciproce.

Maĭ putem încă spune: căsătoriea întemeĭeată pe sentimente ĭe ce-và noŭ și nicĭ nu-șĭ are în deobștie origina dintr’o formă de căsătorie maĭ veche, ci din dragostile nelegale; toată poeziea vrîsteĭ de mijloc ne arată pe amantul care se furișează pentru a nu fi prins de bărbat. De aice și desprețul cel mare al celor bătrînĭ pentru ĭubire, chiar cînd aceasta ĭe între inșĭ slobozĭ. Ĭe rușine ca o fată să ĭubească un tînăr și să dorească a se mărita cu ĭel, căsătoriea trebuĭe chibzuită și cîntărită negustorește; aice nu se încap alte simțirĭ, după ĭeĭ.

---

Evoluțiea familieĭ ne arată că omenirea în această privință a mers înnainte și că, mulțămită variabilitățeĭ și selecțiuneĭ, a putut, pornind de la o formă primitivă, să ajungă treptat, treptat la forme din ce în ce maĭ superioare. Omenirea ĭe ca o grupă de inșĭ, cari ar pornì împreună spre un țel, dar în drum uniĭ cad, alțiĭ se tîrîĭe abĭeà pe brîncĭ, alțiĭ mor, silindu-se să meargă; o parte înse merge mereŭ tot înnainte! Țelul încă nu-ĭ ajuns, dar omenirea neobosită merge mereŭ tot într’acolò.

SOFIEA NĂDEJDE.

Note de subsol

1. Tipărind articolul D-neĭ Sofia Nădejde, am dori să atragem atenția cetitorilor asupra importanțeĭ luĭ. Facem aceasta, de teamă ca greutatea luĭ să nu sperie pe uniĭ din cetitoriĭ noștri. Mărturisim că și noĭ, cînd am cetit pentru întăea dată «Ancient society», opera monumentală a luĭ Morgan, am fost rătăcițĭ de multe orĭ de încurcăturile ce rezultă din sistemele și gradele de înrudire și deducțiile ce urmează de aci. Însă cine vrea să învețe trebue să muncească. Lucrările și descoperirile luĭ Morgan asupra evoluțieĭ familieĭ sînt de o foarte mare importanță. Morgan a descoperit formele familiare prin care a trecut omenirea întreagă, forme bine-înțeles întru cît-va deosebite dar în mare parte aceleașĭ la toate popoarele. Prin aceasta Morgan a descoperit chipul cum s’a creat și îmulțit, din punct de vedere social, omenirea însășĭ. Poate orĭ-cine să-șĭ închipue cît de însemnate sînt aceste descoperirĭ. La lumina lor începem să înțelegem adevărata istorie scrisă și nescrisă a omenireĭ. Nicĭ o manifestare socială maĭ importantă nu a rămas neinfluențată de descoperirile luĭ Morgan. Istoria greacă și romană sînt lămurite maĭ bine. Pînă și mitologiile și literaturile antice încep să fie maĭ bine pricepute sub lumina acestor descoperirĭ. După acest articol, în care D-na Nădejde expune pe scurt cercetările lui Morgan asupra familieĭ, va urma o cercetare originală proprie a D-sale asupra familieĭ romîne, în care dovedește, că aceleașĭ forme familiare aŭ existat și la romînĭ. Atragem decĭ încă o dată atenția cititorilor asupra articolelor D-neĭ Nădejde.

   Gherea.

2. Fiind vorba despre sălbătăcie și bărbărie, vom aretà aice clasificarea luĭ Morgan:

   I. Oameniĭ aŭ început cu selbătăciea, care se împarte în treĭ trepte: a) Treapta de jos: Oameniĭ trăieaŭ, cel puțin în parte, pe copacĭ, în pădurile tropicale saŭ aproape tropicale; se hrăneaŭ cu fructe, nucĭ, rădăcinĭ. În accastă perioadă s’a format limba articulată. Nu se maĭ află acum; nicĭ ceĭ vechĭ nu ne vorbesc că s’ar fi aflat pe vremea lor oamenĭ pe această treaptă de dezvoltare. b) Treapta de mijloc: începe cu întrebuințarea peștilor ca hrană (precum și a racilor, a scoicilor, și altor animale de apă), precum și cu născocirea foculuĭ; fără foc peștele nu putea fi o hrană cum se cade. În această perioadă s’aŭ întins oameniĭ de-alungul țermurilor măreĭ și a rîurilor. Așà zisele unelte paleolitice (de piatră cĭoplită, dar neșlefuită) sînt de la oameniĭ de pe această treaptă. Prin ajutorul foculuĭ, aŭ izbutit să se hrănească cu rădăcinĭ făinoase coapte ’n spuză. Lancea și măciuca le-a ușurat vînatul, dar n’aŭ fost pe pămînt popoare numaĭ și numaĭ de vînătorĭ. Din pricina nesiguranțeĭ hraneĭ se începe, în această perioadă, antropofagiea; Australieniĭ și mulțĭ Polinezienĭ sînt și a-zĭ pe această treaptă de dezvoltare. c) Treapta de sus începe cu născocirea arculuĭ și săgețeĭ, cari ușurează vînatul, și însamnă mare progres în agerimea mințeĭ. Pe această treaptă aflăm formarea de sate, vase și unelte de lemn, împletiturĭ (fără stative, războĭŭ de țesut) și țesătură cu mîna, unelte și arme de pĭatră șlefuită, luntrĭ din copacĭ scobițĭ cu securea și prin foc, une locurĭ grinzĭ și scîndurĭ pentru durat casa. Pe treapta aceasta ĭeraŭ triburile atapskice, de pe lîngă baia Hudson, cele din valea fluviuluĭ Columbiea, și unele triburĭ de pe lîngă țărmurile Americeĭ de Nord și de Sud.

   II. A doua perioadă mare ĭe barbaria. a) Treapta de jos începe cu născocirea olărieĭ și ține, în America, până la cultivarea plantelor în grădinĭ cu irigație, și întrebuințarea pĭetreĭ și a cărămideĭ pentru clădit, ĭear în lumea veche, până la domesticirea animalelor, ca boĭ, oĭ, caĭ, porcĭ, etc. Pe această treaptă ĭeraŭ triburile de Indienĭ din Statele Unite, la răsărit de Misuri, precum și acele triburĭ din Europa, cari cunoșteaŭ olăriea, dar încă nu domesticiseră animale. b) Treapta de mijloc; am arătat maĭ sus cum s’a început în America, și cum în lumea veche; de sfîrșit se sfîrșește cu descoperirea mijloculuĭ de a topi mineralele de fier și de a pregăti fierul. În această fază se aflaŭ Indieniĭ, așezațĭ în sate în Mexicul noŭ, Mexico, America centrală și Peru, precum și acele triburĭ din lumea veche, cari aveaŭ animale domestice, dar nu cunoșteaŭ fierul. c) Treapta de sus se începe cu lucrarea fieruluĭ și se sfîrșește cu născocirea alfabetuluĭ fonetic și întrebuințarea luĭ. Bine înțeles că hieroglifele sînt privite ca alfabet fonetic. În această perioadă se aflaŭ Greciĭ descrișĭ de Homer, triburile italice puțin înnainte de întemeĭerea Romeĭ, și triburile germane pe vremea luĭ Cesar; caracteristic pentru această epocă ĭe plugul de fier tras de animale, care făcù să se poată face agricultură în lanurĭ marĭ, și decĭ dădù, pe lîngă laptele și carnea animalelor domestice, pîne din bĭelșug.

   III. A treĭea fază ĭe civilizațiea. Am arătat cum s’a început. Această perioadă se împarte în antică și nouă.

3. Cetitoriĭ să nu se aștepte să dezvoltăm aice teoriea cunoscută sub numele de concepțiea materialistă a istorieĭ, sistematizată în veacul nostru de Marx și Engels.
4. Vezĭ maĭ departe exemple interpretate despre aceste faits de survivance.
5. Bibliea zice într’un loc: «bărbat și femeĭe l’a făcut pe dînsul.» Talmudiștiĭ zic că pe Adam l’a făcut D-zeŭ uriaș și numaĭ după rugămintea îngerilor l’a micșorat. În mitul luĭ Adam se maĭ spune: că ĭeĭ umblaŭ goĭ și se hrăneaŭ din fructe: o amintire din cea dintâĭŭ treaptă a omenireĭ. Așa că Elohim, care-a făcut pe Adam, ar însemnà o hordă primitivă, Elohimiĭ (ceĭ puternicĭ), din care s’a despărțit horda Adam, care ĭeraŭ «fiiĭ Elohimilor.» Maĭ tărziŭ mitul ne spune: că aŭ început fiiĭ luĭ D-zeŭ să ĭee pe fiicele oamenilor: va să zică o amintire de începerea căsătorieĭ în afară de hordă. [Vezĭ maĭ pe larg ce însamnă urieșiĭ cu cincĭ-zecĭ de capete și zeiĭ saŭ oameniĭ ermafrodițĭ — între care și Adam — după una din cele două povestirĭ amestecate la începutul Bibliei, P. Lafargue: Mitul luĭ Adam și-al Eveĭ în Die Neue Zeit. IX, Band. No. 34 și 35. 1880—91]. Cel dintăĭŭ sociolog, care-a căutat să dovedească faptul că, în hordele selbatice primitive a fost promiscuitatea, a fost Bachofen [cartea luĭ, intitulată «Das Mutterrecht», a ĭeșit în 1861]; ĭel a cercetat urmele presupuse din această stare în obiceĭurile religioase și în tradițiĭ, dar tot ce-a aflat ĭel se potrivește maĭ bine cu familiea grupă, despre care vom vorbi maĭ la vale.
6. Ar putea să se mĭere cine-va cum puteaŭ fi asemenea relațiĭ fără a pricinui groază celor din hordă. Respundem că omul pe atuncĭ ĭerà pe cea maĭ de jos treaptă a selbăticieĭ, decĭ maĭ nu ĭerà om, în senzul de a-zĭ al cuvîntuluĭ; și turmele de vite ne arată lipsa de asemenea dezgust, în privința relațiilor incestuoase, după părerile noastre de a-zĭ. La ĭeĭ, din contra, ĭeraŭ socotite ca singurele morale, și li se va fi părut nelegĭuit a aveà relațiĭ cu ceĭ din alte horde. Nu ĭeste și a-zĭ, pănă la un punct, ideea că ĭe rea căsătoriea cu ceĭ străinĭ de neamul nostru? Moțiĭ socot căsătoriea cu Unguriĭ saŭ chiar cu alțĭ Romînĭ, ca spurcată. Ĭeste o credință: că cel ce ĭea o străină, capătă ĭertare de păcat numaĭ dacă îl ung cu ceară și-ĭ daŭ foc. Bibliea zice: că fiiĭ lui D-zeŭ se spurcară, căsătorindu-se cu fiicele oamenilor. Apoĭ chiar în formele de familie maĭ superioare, despre care vom vorbì, o să vedem că la cele maĭ vechĭ forme de familie legăturile sexuale aŭ lọc tot între rude de sînge, dar numaĭ maĭ depărtate.
7. H. Spencer. Principes de Sociologie, II, pag. 218.
8. P. Lafargue. Matriarcatul. «Contemporanul», an. V, No. 2 și 3.
9. Morgan. Urgesellschaft, pag. 348.
10. Spencer. Sociologie, II, pag. 214.
11. Letourneau. La Sociologie (1884), pag. 320.
12. Spencer. loc. cit. pag. 220.
13. Engels. Der Ursprung der Familie, etc.
14. Cum că oprirea căsătorieĭ cu rudele de sînge ĭe folositoare specieĭ, ne arată chiar plantele, la care s’a făcut asemenea oprire, deși nu-s înzestrate cu judecată. Știm că maĭ la toate florile hermafrodite (cu stamine și pistile) polenul nu poate fecundà ovulele aflătoare în pistilurile floareĭ, ci trebuĭe să fie adus de insecte, etc. polen de la alte florĭ. Avem decĭ în floarea hermafrodită ca un număr de bărbațĭ frațĭ cu un număr de femeĭ, între care relațiile sexuale sînt oprite, nu prin vre-o întocmire socieală ca la oamenĭ, ci prin aceĭea că staminele nu ajung la maturitate o-dată cu pistilele, orĭ prin aceĭea că-s așà așezate încît polenul nu poate ajunge la pistile, etc. Maĭ mult decît atîta: s’aŭ format florĭ numaĭ cu stamine și florĭ numaĭ cu pistile, pĭerind organele de-alt sex. Ba chiar vedem florile bărbăteștĭ și cele femeĭeștĭ, aflîndu-se la unele plante pe indivizĭ deosebițĭ, etc. Darwin a dovedit prin experiențe, că astă oprire ĭe folositoare.
15. Documentul a fost publicat de Iugenheim la 1861 într’o carte despre Iobăgie, tipărită la Petersburg, și spune că: «baroniĭ să nu maĭ aĭbă să se culce cu femeile țeranilor în noaptea întăia a nunțeĭ.»
16. Vezĭ despre aceste urme Engels, loc. cit. la familiea grupă și la familiea păreche.
17. Tableau des origines de l’évolution de la famille et de la propriété par Maxime Kovalevsky. Paris, 1890, pag. 23.
18. Lafargue. Matriarcatul, loc. citat.
19. Kovalevsky. loc. citat 37.
20. Trebuie să spunem că omenirea făcuse oare-cari progrese în metafizică la această epocă.
21. Bine înțeles aceste schimbărĭ s’au făcut încet, încet, fie-care generație a contribuit cîte cu ce-va, fără înse ca și obiceiurile vechĭ să se pĭeardă de-o dată și de tot: dovadă, remășițele de matriarcat la Germanĭ, Romanĭ, etc.

    In evoluțiea sociologică întocmaĭ ca și în cea organică, alăturĭ cu organele ce aŭ rol însemnat în vieață și merg perfecționîndu-se, staŭ și altele vechĭ, și o bucată de vreme funcționează alăturĭ, de ex. branhiile alăturĭ cu plămîniĭ; cu cît înse cele nouă se întăresc, cu atît cele vechĭ se închircesc, păn’ ce une orĭ pier orĭ se arată numaĭ în perioada embrionară. Aceste închirciturĭ orĭ rudimente nu maĭ aŭ altă însemătate de cît că dovedesc că într’o vreme aŭ fost și aŭ funcționat.

    După cum în organismele animale avem organe rudimentare, tot așa avem forme rudimentare în organismele sociale, care, ca și cele dintăĭ, ne pun pe urma formelor prin care a trecut animalul orĭ societatea. Ast-felĭŭ răpirea de femeĭ ĭerá o-dată o instituție socieală, ĭerà ca un organ normal. Comediea de la locuitoriĭ din țara Gallilor ĭe ca un organ, care nu maĭ are nicĭ un rost, dar care tot funcționează, făr’ nicĭ un folos; ĭear obiceĭul de la Romanĭ și de la Grecĭ, de a duce pe mireasă în brațe peste prag, ĭe un organ de tot rudimentar și care se arată subt adevăratul luĭ înțeles numaĭ celor ce-l compară cu obiceĭurile de aĭurea. Așa-ĭ cu toate așà zisele urme saŭ «faits de survivance», între care numărăm și sistemele de înrudire și miturile despre zeĭ, etc.