Ex-Voto
Pășește-ncet, să nu deștepți tăcerea,
Coboară-ncet ca-ntr-un cavou pustiu
Și-ascunde-ți bucuria ori durerea,
Să te presimt abia, să nu te știu,
Abia să te presimt ca pe-un parfum
De floare scuturată timpuriu...
Căci pe-al tău suflet mândru, orișicum,
O clipă-am fost stăpân... Pășește-ncet...
Nu turbura nici praful de pe drum...
Un clopot e un suflet de poet...
Nici rochia-ți foșnind să nu-l atingă,
Să nu se redeștepte un regret...
Acum când izbutise să se-nvingă
Și gândurile vechi să și le-adune,
O, lasă-l în tăcere să se stingă:
Pășește-ncet... nici un cuvânt nu spune.
Căci de-ai vorbi, ca de subt bolți profunde
De pretutindeni, ca să mă răzbune,
Ecouri mustrătoare ți-ar răspunde.