Excelsior (Mihail Săulescu)

 

Pe drumu-acesta merg...
Și totuși, Doamne, parcă e-naltă parte calea
Spre care-aș vrea s-alerg!...

Departe! cine știe spre ce ținut și unde?...
Dar sufletele noastre mereu doresc ceva...
Pe drumu-acesta mergem, dar pîn'la noi pătrunde
Mereu, ca o chemare, un zvon de undeva.

Legați vedem că suntem de lutul ce ne-apasa,
Robiți simțim că suntem de-un dor nepriceput,
Ce tot mereu ne cheamă, ce veșnic nu ne lasă,
Ce tot mereu dispare, — dar tot nu l-am pierdut.

Și inima ne bate pentru ceva ce nu e
Și sufletele noastre muncite sunt de-un ind,
Menit să nu mai moară, ursit să nu apuie;
Și veșnic nasc mai multe, și toate pier curînd...

Și ascultăm doar glasul din inimile noastre;
Și poate asta-i calea, ori poate alta e...
Ceva e ce ne cheamă, ceva din zări albastre,
Ceva din altă parte, și nu pricepem ce...

Pe drumu-acesta merg...
Și totuși, Doamne, parcă e-n altă parte calea
Spre care-aș vrea s-alerg L.