Expoziția de la Ateneu

 

De cum ne cheamă o clipă în lumea ta de vise
Uităm orice durere în noi se zămislise;
Extazul ne răpește — murim pentru real;
În clara atmosferă a cânturilor tale
Ne fură flori albastre și cânturi de cavale
Și ne simțim deodată intrați în ideal.

Doinesc izvoare limpezi atunci din orice parte,
Pier rănile de-orgoliu și grijile deșarte...
O nouă tinerețe ne toarnă al ei vin;
Copacii vechi c-o umbră de pace ne-nfășoară,
Iar vesela magie prin frunze și-o stecoară
Universalul suflet al spațiului divin.