Făt-Logofăt
de Vasile Alecsandri
4028Făt-LogofătVasile Alecsandri


O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stai, te odihnește,
Că-n deal te pândește
Un negru balaur.

Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă,
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan.

O! tânăr semețe,
Cu blânde mândrețe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Și milă nu are...
Stai, ah! stai pe loc.

Luceafăr din stele,
Cu dulci porumbele
Pe față de crin!
Toți zmeii din lume
Se-nchin l-al meu nume,
Tremur și se-nchin.

Viteze vestite,
Cu arme-aurite,
Cu dulce cuvânt!
El peste munți calcă
Și-n cer are-o falcă,
Ș-una pe pământ.

Păsărea de munte
Cu salbă pe frunte,
Cu salbă de flori!
Murgul meu, când sare,
Trece peste mare
Și zboară prin nori.

O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu glasul ceresc!
Nu te du de-aice,
Nu te du, voinice,
Că eu te iubesc!

Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu sân fecioresc!
Pentru-a ta iubire
Fală sau peire
Vreau să dobândesc!

[1] Făt-Logofăt este eroul poveștilor poporale; el se luptă cu zmeii și-i frumos ca soarele, având ca și el plete de aur.