Fabrica de ciocoi

Fabrica de ciocoi de Anton Bacalbașa

Du-l, du-l, du-l la mînăstire,

Să-și vie boieru-n fire!

Se impune numaidecît ca d. dr. Babeș să iasă din impasibilitate. Savantul nostru bacteriolog și-a cîștigat deja o reputație europeană prin lupta glorioasă care o duce de atîția ani împotriva diferiților bacili; am putea zice chiar că, de la bordei pînă la palat, toți îi sînt recunoscători.

A venit deci vremea să-și adune toate puterile, să facă o ultimă sforțare și să ne mîntuiască de un nou microb care amenință țara, de microbul ciocoismului.

Din parte-ne, credem că-i venim într-ajutor denunțîndu-i cazurile suspecte pe care le-am observat.

* * *

E vorba de atacurile care au cuprins pe ziarul L’lndependance roumaine. Dăunăzi, ziarul franțuzesc s-a dat la studii asupra ofițerilor noștri. Și – straniu lucru! – organul d-lui Claymoor a găsit că ei au origine prea brutală, prea mitocănească; a cerut, deci, să se ia măsuri energice ca numai aristocrații să poată intra în corpul ofițeresc.

Prin cercurile militare cererea asta a produs o impresie dezgustătoare. Noi. Însă, am considerat-o ca o simplă zăpăceală de o clipă, ca un acces fără urmări serioase, și nu i-am dat mare însemnătate.

Iată însă că mania face progrese. Același organ, vorbind de ucazul d-lui Take Ionescu asupra legii instrucțiunii, e cuprins din nou de delirul aristocrației. Blazații aspiranți după niște blazoane, pe care neam de neamul lor nu le-au avut, exclamă cu toată filozofia unor pretinși boieri cugetători:

Nu vedem nici un rău în faptul ca învățămîntul clasic, care conduce la profesule liberale, să fie dat în așa condițu. Încît să descurajeze pe copiii săraci…

Și tot articolul zbunnîie pe tema asta: copiii săraci să nu se facă avocați, doctori, ingineri, profesori; copiii săraci să-și vadă de meseria părinților lor; copiii săraci să nu se întindă la cașcavalul social…

Învederat, ne găsim în fața unei nebunii care progresează. în alte țări mania asta de a păstra neatmsă „familia aristocratică”, deși este și acolo o utopie, totuși, s-ar mai putea pricepe. Dar la noi, unde niciodată n-am avut o aristocrație an sensul apusean al cuvîntului, la noi, unde toți cioflingarii își dau ifose de ciocoi sadea, unde găgăuții și degenerații profită de vacanțiile din iulie pentru ca să se intituleze conți și baroni pe la băile din țări străine, este o adevărată sminteală periculoasă tendința asta de a tot vroi să ni se scoată înainte o aristocrație care nu există.

Mă rog, dacă copiii care n-au sînge albastru nu trebuie să învețe carte clasică, atunci din cine să se alcătuiască profesiile liberale? Care-i clasa din care s-ar putea recruta acestea? Slavă ție, Doamne, pe pretinșii descendenți ai protipendadei îi cunoaștem: ei au nobilul obicei de a socoti învățătura ca o ocupație mitocănească; ei nu cunosc decît arta de a moșteni, de a se însura cu zestre și de a toca apoi. În chipul cel mai stupid și în timpul cel mai scurt, moștenirea și dota. Aceștia numai la profesii liberale nu au gîndul.

Ce au produs în țara asta aristocrații noștri de baltă? Am înșira nume proprii, dar ne rezervăm plăcerea asta pe altădată. Din clasele sărace a ieșit însă un Eminescu, un Conta, Lambrior, Creangă, Caragiale și toți cei cîți fac fală neamului nostru. Am face odată o listă și am pune față în față pe glorificații și pe oropsiții organului fustelor scandaloase.

Ne oprim însă aci, uimiți de utopia, de ignoranța și de cinismul acestor gazetari care, ieșiți din te miri ce fund de mahala și salariați azi de cea mai nulă specie de pseudoboier, excomunică, la adăpostul anonimatului, o clasă întreagă de oameni, clasa lor chiar.

…Și dacă d. dr. Babeș nu va lua măsuri grabnice, dacă, dus de dorul de a vindeca numai boalele trupești, nu va descoperi un serum anticiocoic, atunci nu ne rămîne decît să facem pentru bolnavii din halul „Independenții” un călduros apel la d. dr. Șuțu.