Fata
— A cui ești fată?
— A cui sînt nici eu nu-mi dau seamă,
N-am nici surori, nici frați, nici mamă,
Nici tată.
Spun uneori
Bătrînii ce mă țin de milă,
Dar nu pricep, — că sînt copilă
Din flori.
— Și cui ești dragă? —
— Nu-s nimănui, căci sînt de vină
Acei ce m-au lăsat străină,
Și-n veci pribeagă...
Ba... să nu mint:
Aud că, azi o săptămînă,
M-ar fi văzut, stînd la fîntînă,
Un fiu de prinț...