Fata frumoasă

 

Prin târg, pe-a soarelui arșiță,
Treceam cu tobele bătând,
Când prin mulțime, o fetiță
Purtând flori albe la rochiță:
„Soldați curagiu!“ ne zise ea
Și urmărindu-ne zîmbea;
Iar eu atunci i-am zis rîzend;
—„Curagiu? Il am destul în mine
Dar mai mult poate ’l aș avea
De-ai vrea să te sărut pe tine!“
Și ea atunci îmi zise: „Bine!
Sărută-mă!“ Iar eu grăbit
O sărutare ’i-am răpit,
Lăsându’i amintirea mea.
Când m’am întors din bătălie,
Trecutul, val! era pierdut;
Căci a dușmanului trufie
Zdrobise-a noastră veselie!
Veneam cu capetele ’n jos
Cu gulerul întors pe dos.
Dar dânsa tot m’a cunoscut:
—„De asta vruși o sărutare?....
Înapoiază-mi-o, învins!....“
Atunci sări cu ’nverșunare
Mușcându-mi fața cu turbare.
Și tobele n’au mai bătut!
Pe-acolo-adesea am trecut,
Dar’mi-am găsit curagiul stins!...