Febră (Din carnetul lui Arthur Hogg)

 

Miroase în odaie a vetiver, a pastă de dinți și a apă de Colonie. Lumina electrică e veștedă ca ziarele îngălbeni­ te de soare. Infirmiera dormitează în mijlocul odăii și așa cum stă pe scaun privind dușumeaua s-ar zice că ve­ ghează un rănit în vitrina unui panopticum.

De-afară vine, odată cu foșnetul valurilor, un fluie­rat ascuțit de pasăre.

Gândurile se amestecă fără expresia niciunei dorinți, niciunei constatări și niciunei fraze. Interesul vieții se re­duce la mișcarea amplă ce se filtrează undeva - unde? - prin spațiul închis și cenușiu al unei bucăți de aer.

În fiecare os crește un dinte și în fiecare dinte o plan­tă. Plantele se rostogolesc și stau de vorbă foarte cum se cade.

Prăpăstii noi apar.