Femeia înecată

 

Pe mal șezând
Plin de-ntristare,
Eu petreceam prin gând
Pe rând
Necazurile vieței solitare.

"Ce trai
De rai
A fi căsătorit!
Ce dulce armonie
Să tot iubești necontenit.
Fiind mereu iubit
Cu duioșie!
Mai în sfârșit
Și mie
Îmi trebui o soție,
Să mor—de bucurie!"

Deodată
Iată
Aleargă oarecine,
Dând busta peste mine.
— Bre, ce-ai pățit, vecine?
— Rău și bine!
Nevasta-mi a căzut în râu:
S-a dus
Pe apă-n sus,
Și-i caut trupul eu!

— Cu voia dumitale,
Ți-a fi, prietene, cam greu,
Căci trebuia s-apuci la vale...

— Învață, măi,
Doar pe flăcăi
Ca tine!
Eu îmi cunosc nevasta foarte bine!
Ea toate le făcea pe dos,
Și prin urmare bietul val
A fost silit s-o ducă nu în jos,
Ci drept în deal:
Pe placul ei
Să-noate,
Căci altfeli nu se poate!

Destule sunt asemenea femei,
Dar nu se-neacă toate!