Fericirea (Alexandrescu)

 

O vedeți colo, colo în vale,
Unde natura vesel zâmbește,
Unde păstorul zilele sale
În paza turmei le mărginește?
Inimă simplă, nevinovată,
Orice dorință lesne-mplinită.
La câmp simțirea e-adevărată,
La câmp viața e fericită:
La câmp, nădejdea zice, veniți,
În fericire de vreți să fiți.

O vedeți colo, în palat mare,
Înconjurată de bogăție
Vedeți ce cinste, ce drepturi are,
Vedeți pe fruntea-i ce bucurie?
Relele-i fapte se schimb în bune,
Orice dorință are-mplinirea,
Numai mărirea toate supune,
Numa-n palaturi e fericirea.
Măriri, nădejdea zice, goniți,
În fericire de vreți să fiți.

O vedeți colo, colo-n războaie,
De steagul slavei falnic umbrită?
Ochii sunt groaznici, plini de văpaie,
De morți, de sângiuri stă ocolită;
Apără dreptul, legea, credința,
Și răsplătirea-i e nemurire.
A! ce plăcută e biruința!
Ce fericire e la oștire!
Nădejdea zice: războinici fiți,
De fericire dacă doriți.

O vedeți colo, colo pe mare,
Cum își încrede soarta la vânturi,
Cum se preumblă fără-ncetare,
Și ce departe e de pământuri?
Busola drumul la pol i-arată,
Află lumi nouă, crește simțirea
Măsoară-adâncul, lățimea toată:
Numai pe mare e fericirea.
Nădejdea zice: pe mări trăiți,
În fericire de vreți să fiți.

O vedeți colo,-n țara grecească,
Azil al slavei ș-al libertății,
Fantoma mândră, urieșească,
Unde-a scris Solon cartea dreptații?
Frumoasa climă, ceruri senine,
Care însufla-n veci bucuria!
În aste locuri cît e de bine!
Ce fericire e în Grecia!
Nadejdea,-acolo, zice, trăiți,
În fericire de vreți să fiți.

O vedeți colo, colo departe,
În noru-acela ce se zărește?
A ! zice omul care la moarte,
Albit de zile, mâhnit sosește:
Ca voi odată aveam greșeală,
Dar al meu sânge astăzi e rece,
Astăzi nadejdea nu mai mă-nșeală:
Veți vedea singuri norul cum trece!
Pân-atunci însă, mergeți, goniți,
Norul acela unde-o zăriți.