Fetița din Făgădău

 

De ce mi-ai promis că vii
Cu buzele-ți arămii,
Când știai c-ai să mă minți
Cu aceiași zece dinți
Cu care m-ai sărutat
Când din „Moși” ți-am cumpărat
Un flacon de „Ton Sourire”
Și-o cutie de rahat
„Hagi Bekir”?...
De ce mi-ai jurat solemn
Pe icoanele de lemn
Și-ai promis lui Dumnezeu
C-ai să mă iubești mereu,
Când tu ne-ai mințit la fel
Și pe mine,
Și pe El?...

De ce taci?
Cum?...
Tu nu știi
Că fetița mincinoasă
Chiar când este-așa frumoasă
Și cochetă
Cum ești tu ―
Vânzătoare la „Bon Goût” ―
Nu mai merită să fie
Nici dorită,
Nici iubită,
Nici subiect de poezie
Într-o mică prăvălie
Cu mantouri
Și rochițe
Scoțiene
Și pestrițe?

Nu ți-a fost măcar rușine,
Când știai că n-ai să vii,
Să-mi mănânci două cutii
Cu „praline”,
Alta cu „marons glacées”
Și nu mai știu încă ce ―
Că tu prea mănânci de toate,
Prea ai pofte asortate!...

Aoleo... și vai de mine!...
Ce să mai fac eu din tine?
Că de ieri nu te iert,
Ba chiar să te și blestem,
Că de tine nu mă tem...
Ce te fac eu nu-i secret ―
Te fac „cu ou și oțet”
Și, dacă-ar fi să te-ntorci,
Te fac „albie de porci”,
Cum se face-n Făgădău...
Și-apoi rog pe Dumnezeu
Să te facă și mai rău
Decât ce te făcui eu!...