Fior

 

Mesteacănul ne zgriburală poarta,
Biet cerșetor ce-i despuiat de fire,
Și picuri grei, ca lacrimi de durere,
Se scurg pe coaja albă și subțire.

Bolnav, amurgul tremură pe dealuri...
— Ostrov de flori e odăița noastră,
Și stăm pierduți... când vântul vine-n pripă,
Drumeț trudit să geamă la fereastră.

Tot mai aproape vaierul lui moare,
Tot mai pripit cu degetul lui bate.
— Noi ascultăm. — Visarea noastră mută
Pe același drum cărările-și abate:

Pesemne-acuma, undeva departe,
Vreun călător în taina serei plânge,
Ori, înșelat în visu-i de-o viață,
El blestemă și mâinile le frânge...

Noi tresărim! Același gând năpraznic
Ne fulgera fiorul lui de gheață,
Și, îndemnați de-o clipă de cutremur,
Cercetător noi ne privim în față.