Floarea albă

 

În paharul de pe masă
Floarea albă stă uitată,
Căci stăpâna ei mireasă
Vecinic nu se mai arată
În odaie lângă masă.

Floare albă, biată floare,
Zămislită-n zi de vară
Printr-o dulce sărutare,
Ruptă-ntr-un amurg de sară
De o mână trădătoare,

O! cum sameni, floare dragă
Cu iubirea mea sărmană !
Vis ți-a fost menirea-ntreagă,
Vis și dor fără prihană,
Dor și moarte floare dragă!