Florile ce ți le-am dat
Florile ce ți le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ți le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân și veștejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simți că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îți trimit din depărtări
Sărutări!