Foaia veștedă

Foaia veștedă (după N. Lenau) de Mihai Eminescu

Vîntu-o foaie vestejită
Mi-au adus mișcînd fereasta —
Este moartea ce-mi trimite
Fără plic scrisoarea-aceasta.

Voi păstra-o, voi întinde-o
Între foile acele,
Ce le am din alte timpuri
De la mîna dragei mele.

Cum copacu-și uită foaia
Ce pe vînt mi-a fost trimisă,
Astfel ea uitat-au poate
Aste foi de dînsa scrise.

Vorbele iubirii moarte
Vinovate-mi stau în față,
Dovedite de minciună
Cer să sting a lor viață.

Dulcea lor zădărnicie
Nu mă-ndur s-o pun pe foc,
Deși-mi stau atît de triste
Că nu pot muri pe loc.

Voi păstra întreg amarul
Și norocul ăstor foi,
În durerea vechii pierderi
Recitindu-mă napoi;

Numai vestea blînd-a morții,
Foaia tristă le-am adaos:
Moartea vindec-orice rană,
Dînd la patime repaos.