Foametea
În momentele de față, Europa trece printr-o spăimîntătoare criză. Recoltele sînt pretutindeni, afară de Ungaria și România. Într-o stare mizerabilă. Foametea își arată dinții. în Rusia ea decimează populația, și săteanul, supusul mujic, deznădăjduit, amenințat de moarte prin inaniție, și-a ieșit din fire și a luat parul în mînă pentru ca să-și capete codrul de pîne ce-i lipsește. Magazinele sînt atacate, satele pustiite prin foc, moartea-și plimbă spectrul în împărăția țarilor.
Dacă, din fericire – o fericire prea relativă – Statele Unite nu s-ar bucura în anul acesta de o recoltă excepțional de bună, Europa-ntreagă s-ar vedea supusă unei mizerii cum niciodată n-a înregistrat istoria. Și această foamete oribilă naște fatal o jacherie universală, neorganizată, de mii de ori mai groaznică decît aceea de acum cîteva veacuri și, desigur, funestă nu numai păturii acaparatoare, dar și poporului.
Pentru domnișorii burghezi, care absolut habar n-au de cauzele adinei ale unei asemenea crize, pentru cuconașii care cel mult au cetit un „manual” de economie politică burgheză de clasa a III-a, singurul vinovat e natura sau Dumnezeu, care n-a dat ploaie la vreme.
Și, cu toate acestea. În asemenea crize se dau la iveală păcatele alcătuirii stupide și egoiste de astăzi.
Și iată cum:
Anarhia în producție, cu nenumăratele-i anomalii, face că astăzi se pot naște crize de supraproducție, crize adică unde se produce mai mult decît trebuie. Ce se-ntîmplă atunci? Magazinele burgheziei fiind îndesate, ea își poate permite să plătească munca omenească pe un preț de rîs. Muncitorii sînt siliți să primească sau să rămînă pe drumuri; burghezia nu-i strînsă cu ușa, ea poate adăsta.
Pentru a se evita asemenea crize, care sînt un dezastru, nu se produce decît strictul trebuincios.
Ei bine, cu ce se poate acoperi. În asemenea caz, golul pe care-l lasă un an rău, cum e anul acesta? Prin nimic, absolut prin nimic. Producție de rezervă neexistînd, foametea își poate juca în voie calul.
Cine este dar vinovatul? Negreșit, reaua alcătuire economico-socială.
În societatea pe care o întrevedem noi, socialiștii, și pentru care luptăm, asemenea crize nu s-ar putea întâmpla, și iată pentru ce:
Într-o societate în care toată lumea ar lucra de-a valma și pentru societatea întreagă, nu numai pentru o mînă de uzurpatori, crize de supraproducție nu pot avea loc. Abundența în producție ar fi un bine. În Ioc să fie, ca astăzi, o nenorocire. Așa fiind, o producțiune de rezervă ar exista oricînd și ar putea oricînd preîntîmpina eventualitatea unui an de secetă.
Iată pentru ce ziceam că pricina mizeriei provenite din secetă rezidă numai și numai în nedreapta și neînțeleapta organizare a producțiunii în societatea modernă capitalisto-burgheză.
S-ar întreba oricine, și cu drept cuvînt: ce face burghezia, ce fac statele față cu primejdia atît de amenințătoare?
Și răspunsul e foarte simplu: burghezia nu face nimic.
Pentru marii capitaliști, ca și pentru reprezentantul lor, statul, foametea nu poate fi. În tot cazul, o primejdie așa de mare cum e,pentru muncitori.
Dimpotrivă, săteanul constrîns de mizerie, vecinul modern, lipsit de pîine, flămînd și descurajat, va alerga la bogat, se va umili, va plînge și va fi silit să facă una din două: ori să se împrumute, ori să-și vîndă munca pe un preț de nimica.
Împrumutul de la capitaliști se știe cum se face, chiar în ani buni. Pentru o chilă împrumutată primăvara, se înapoiază toamna două. Aceasta, am zis-o, se întîmplă aproape regulat, chiar în timpuri bune. Ce camătă vor cere bogații cînd vor vedea pe sătean strîns cu ușa. Încolțit de mizerie și deznădăjduit?
Iată dar pentru ce bogatul capitalist bate din palme cînd vede recolta ofilită, cîmpia arsă de soare, mizeria apărînd printre glodurile pustii ale lanurilor pipernicite…
Iată pentru ce lor puțin le pasă cînd aud sunînd toxinul foametei; iată pentru ce, pe cînd săteanul lăcrămează privindu-și holdele stinse. În lumea burgheză nu se vorbește decît de voiajul prințului de Galles. Înconjurat de prințese și aclamat de mulțime… de soldați, de strănutatul sfînt al papii, de nașterea fericită a unui prinț cu origine îndoielnică, de amorurile prințului Ferdinand…
Ei au dreptate, burghezii noștri. Interesul a nimicit într-înșii pînă și umbra sentimentelor omenești. Anastassios, banditul care a jefuit un tren în Turcia, furînd 200.000 de franci, e mai uman decît toată această aristocrație a banului, poleită, ca și lacheii ei, din banul luat tot cum lua Anastassios. Banditul, după ce a jefuit trenul, a dat 60.000 de franci pentru săraci. Burghezia nu e capabilă de asemenea sentimente.
Vom vedea numai dacă foametea, care grințează la ușa bordeiului calicit de veacuri, o va lăsa multă vreme să doarmă în pace pe laurii ei poleiți.