Foile și cărbunele

Foile și cărbunele

de
P. Viennet
tradus în română de
Ion Heliade Rădulescu

Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă

Una peste alta, rău amestecate,

Surcele și așchii, a securii pradă,

Țăndări și găteje, doage răsturnate,

Multe ciopliture

Și sfărâmăture

D-orice fel de lemne, mobile stricate, --

Un groscior cărbune, cât nuca de mare,

Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare

Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea

Unui sătean care se ducea acasă

Sau să-și facă focul, să-și cate de masă,

Sau cine mai știe ce treabă avea.

Aci prea aproape, după drum, nevoi

Erau niște foi,

Al căror stăpân

Era un jupân

Meșter spoitor,

Care spre repaos capu-și rezemase

Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase.

"Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune!

Curând te vei stinge și, negru tăciune

În zece minute, bun n-a să mai fii

Decât pe perete să scrie cu tine

Și să rânjărească care cum îi vine,

Să facă la pozne dracii de copii.

Dar ce mai renume când m-ai asculta!

Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie

Să te oprești țintă și să-ncepi a da

Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție!

Ce nume ți-ai face chiar în istorie!

Gazetele toate tare-ar bucina! "

Foile ca naiba astfel îi vorbea,

Și bietul cărbune ce nu se gândea?

Licurea acuma mereu de trufie

Și de bucurie;

N-apucă să zică fatalul său da,

Și-ncepu să sară sub iutea suflare,

Ce în șuierare

Drept între surcele flacăra-l mâna.

S-aprinser-acestea, ș-apoi lemnăria

Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde,

În aer se nalță, volvură se-ntinde,

Satul e-n pericol, și megieșia

Toată se deșteaptă,

Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă așteaptă.

Hei! acum veți zice

Că-al nostru cărbune a cătat să fie

Foarte mulțumit?

Săracul pârlice!

Plesnit în scânteie l-acea grozăvie,

De tot împărțit,

Cine-l mai cunoaște în focul cel mare,

Care și mai tare

Îl făcu cenușă în vreo-nghesuire?

Pieri fără nume, fără pomenire!...

Și foile iară, cuprinse de foc,

Lăsate în loc

D-al lor jupân meșter, care, spăimântat,

A fost și tulit-o din somn deșteptat,

Arseră și ele

Cu lemn și cu piele,

Devenind cenușă fără de suflare.

Iată-vă exemplu, și dați ascultare

Voi, care suflați certele civili,

Foi să nu mai fiți.

Și voi, june inimi, organe docile,

Care drept cărbune la suflări serviți,

După scelerați

Nu vă mai luați.

1840