Fotografii regale
Deunăzi, regele cu Friț
La Mandy au pornit voioși
Ca să pozeze !... Nemții noștri
Au aerul că sunt frumoși.
Și regele, cam după masă,
La fotograf s-a adresat,
Rostindu-i vorbele acestea,
În dialectul său stricat:
"La mine scot profil, adică
Numai un ochi și un mustață,
Numai un umăr și-un ureche
Și jumătate nas și față.
Dar dacă scoți pe jumătate,
Eu cred atunci că e dreptate,
La dumnafoastră fotograf,
Ca să plătesc pe jumătate.
Nepotul meu pozează-ntreg...
Frumos buiat !... n-ai ce să zici !
Dar rog: la el, domn fotograf,
Să scoți urechile mai mici."