Fratele răzleț

Fratele răzleț

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Frunză verde pădureț,
Oliolio! frate răzleț.
Ce nu vii să ne mai vezi?
Că de când te-ai răzlețit
Pe la noi n-ai mai venit
Să vezi cât ești de jelit!
Cum te plânge maica ta
Cum te plânge nevasta,
Cum te plâng surorile
De cu zori ca florile.
De plâns ochii li se strică,
Frunza-n codru se despică.
De dor mare nesfârșit
Fața lor s-a veștejit
Ca frunza stejarului
De-atinsul brumarului.
— Alei! Surori ce-am avut
Cât din ochi eu v-am pierdut
Multe rele-am pătimit
Mult amar am înghițit!
Că mama când m-a făcut
Atunci bine i-a părut,
Iar când nașa m-a scăldat
Atunci rău m-a blestemat,[1]
Că cu plânsul nu-ncetam
Și din somn o deșteptam.
Mama-n brațe mă lua
Și la sân mă legănă,
Și cu lapte m-adăpa.
Dar cumplit mă blestema
Să fiu în lume de chin.
Să trăiesc ca un străin
Și de viață să n-am parte
Și de ea să fiu departe.
Gândul ei s-a împlinit
Și de voi m-am răzlețit
Cu sufletul amărât!

NoteModificare

  1. Când se scaldă copilul după naștere, obiceiul este de a se pune în scăldătoare zahăr, grâu sau orz, vin și sămânță sau floare de bujor, dacă copilul e de parte bărbătească, și atunci nașa îi menește să-i fie viața dulce ca zahărul și mănoasă ca grâul; să ajungă a fi mândru ca un bujor, și precum vinul se întărește cu cât se învechește, asemenea finul să tot crească în putere, cu cât a înainta în vârstă.
    Dacă însă copilul e de parte femeiască nașa îi pune în scăldătoare zahăr, o pană de păun sau de porumb, și foi de trandafir, menindu-i să aibă trai dulce și îmbelșugat, și să ajungă ușoară la mers ca pana, și frumoasă la chip ca floarea trandafirului.