Frontierele românilor/Prefața volumului II.

 

Cel care a influiențat primul hotărâtor gândirea Vlahilor, în sensul originii latine a limbii pe care ei o vorbeau, a fost Dimitrie Cantemir.Torța latinității a fost preluată cu un avânt extraordinar de intelectualii transilvăneni în frunte cu Timotei Cipariu, așa numiții ciparioți, care prin încercarea lor de latinizare a limbii române – deși au mers atât de de-parte încât atinseseră chiar ridicolul – totuși au meritul colosal, că au împiedicat maghia-rizarea Românilor din Transilvania. Cu alte cuvinte națiunea românească, după o evoluție de 500 de ani (secolul XIV-XIX), se prezenta având de partea sa: un teritoriu nedisputat (Muntenia și Moldova), o limbă (românească) bine definită lingvistic, o origină daco-ro-mană autohtonă, un stat care putea deveni independent și o alcătuire socială (frontieră), care avea atât părți bune, cât și rele, dar care puteau fi corectate.

Alcătuirea socială inițială, frontiera: boieri (grofi) / rumâni (vicini, iobagi), a su-ferit transformări evolutive, pe parcurs, astfel că în secolul al XIX-lea, frontiera devenise: burghezo-moșierii / țăranii clăcași, în toate țările locuite de Români, ceea ce cuprindea pe lângă România independentă și Transilvania și Basarabia. Pentru a înțelege cu adevărat ce s-a petrecut în acest colț de lume care este România de astăzi, va trebui să renunțăm să discutăm despre ‘alcătuiri sociale’, adică stabilitate – ceea ce este un non-sens – pentru ca imediat să fim nevoiți să adăogăm o precizare de timp, ca mai sus: alcătuire socială iniți-ală. Desigur că “frontiera”, este o noțiune mult mai adecvată pentru descrierea fenomenu-lui social în general, dacă nu am lua în considerație decât, revoluțiile și războaiele care a-duc schimbările, întotdeauna.

Lupta din cadrul frontierei moșieri / țărani se dădea pentru intrarea în stăpânirea deplină a țăranului, a pământului, obiectul muncii sale. Țăranii – marea lor majoritate – posedau, la mijlocul secolului al XIX-lea, o familie numeroasă, compusă din mulți copii, atelajele de boi de muncă, și cunoștințele necesare obținerii de cereale. Numai țăranii din România (Muntenia și Moldova) – din întreaga Europă – nu aveau habar că se putea emi-gra în alte părți ale lumii pentru un trai mai bun, și din această cauză, pe măsură ce supra-popularea creștea, lupta din cadrul frontierei moșieri / țărani se acutiza. Ei vedeau că exis-tă suficient pământ, acela pe care ei îl lucrau – și în lipsa oricăror alte îndemnuri, așa cum existau oriunde în Europa, până și în Transilvania, de a emigra în America – țăranii Ro-mâni râvneau la posedarea pământului stăpânit de moșieri. Din cauză că țăranii posedau puțin pământ sau de loc, în România, în a doua jumătate a secolului XIX, s-a declarat o gravă criză de suprapopulare. Anul revoluționar 1848 în România a fost creat de suprapo-pulare, principala revendicare a revoluției fiind împroprietărirea țăranilor.

Suprapopularea din România a devenit o chestiune importantă pentru vecinii Ro-mânilor, care stăpâneau teritorii românești: Rușii, Basarabia și Ungurii, Transilvania. Ne- sselrode, ministrul de externe al Rusiei (1816-56), trimite o Notă ambasadorului Rus de la Viena, sediul Sf.Alianțe (20 iulie 1848), care justifică invazia trupelor rusești pentru a suprima revoluția, și în care spune că, revoluționarii de la București, intenționau să res-taureze, pe baze istorice, antica lor naționalitate care n-a existat niciodată: un regat Daco-Roman. Este pentru prima dată când armatele rusești, nu numai că nu intră pe teritoriul României pentru a lupta în contra Turcilor, ci împreună cu aceștia creiază o frontieră Ru- so-Turcă / Română. Ungurii minoritari în Transilvania, chiar și după asimilarea Secuilor, prin Codul Tripartitum, elaborat de juristul Ștefan Werboczi (1458-1541), în 1848 recurg la împroprietărirea țăranilor Români în mod egal cu țăranii Unguri, obținând prin această măsură neutralitatea Românilor, în conflictul dintre Unguri și Austrieci. Ca urmare a expulzării Austriei din Confederația Germană, Imperiul Austriac al lui Franz Iosif, devine dualist Austro-Ungar (1867), pentru a supraviețui. După această dată Ungurii, întreprind măsuri în vederea desnaționalizării în masă, din ce în ce mai agresiv, a Românilor, ceea ce reactivează frontiera Austriaco-Ungară / Română. Presiunea demografică în acest colț de lume – teritoriul locuit de Români – crește și mai mult nu numai datorită natalității ridicate a populației românești, lipsei de industrializare, lipsei de emigrare, și frontierei in-terne moșier / țăran, ci și unei năvăliri a unei populații evreiești care număra 550 000 de suflete, față de o populație autohtonă în număr de 7 000 000, in decurs de câteva decade.

Atât, Revoluția de la 1848; Unirea Moldovei cu Muntenia, de la 24 ianuarie 1859; participarea la războiul Ruso/Turc, care pentru Români era războiul independenței 1877, în care România alipește Gurile Dunării și Dobrogea; participarea la primul război mon- dial, care pentru România a fost Războiul de Reîntregire (1916-18), Unirea cu Transilva-nia și Basarabia; precum și împroprietărirea țăranilor (1919), din punctul de vedere al te-oriei evoluționiste, sunt toate rezultatul suprapopulării arealului care, se numește Româ-nia. Rezultatul acesta a fost posibil și datorită existenței în România independentă, (Ve-chiul Regat), a unei clase burghezo-moșierești, capabilă de a conduce lupta pentru înfăp-tuirea României Mari. Despre toate aceste evenimente este vorba în volumul al II-lea, din prezenta carte care se intitulează: Frontierele Românilor.

Având în vedere Teoria evoluționistă, nu ne putem imagina decât o lume în permanentă schimbare, așa că se poate ușor prevedea că cineva va scrie volumul al III-lea al Frontierelor Românilor. Evoluția creerelor omenești creiază scenariul, pe care noi îl interpretăm.

Autorul

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.