Gândurile mi-s frunze înveșmântate-n ploi...

 

Gândurile mi-s frunze înveșmântate-n ploi
bătând în ferestre cu-obloane de pleope,
și nimeni la geam, și nimeni aproape –
distanțele de toamne-s netrecute-n noi.


Ce departe clipește cornul alb de lună,
ce departe de mugur este orice floare:
uneori valul mării se destramă-n spumă
și lacrimile toamnei se-ntorc în izvoare.


Ce bine ca exiști dincolo de morminte –
mi-a fost oprită orice bucurie –,
dansez cu-nchipuirea care încă minte
până la solitara mea copilărie.

Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.