Gazometru

 

Duminică... Tren de plăcere... Sinaia...

Lume! lume după lume!

O splendidă și generoasă zi de vară.

— Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă.

— Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu.

— Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald.

D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice:

— Prea râdeți tare!... ia băgați de seamă să nu...

Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu.

— Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald.

— Teribel! zice madam Ionescu.

Da d. Nae zice:

— Zăduf regal, domnule!

Și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și:

— Ia uitați-vă, zice, colo vizavi!

Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Omul, un noruleț alb.

— Ce? adică?... întreabă d. Iancu.

— Aș! zice madam Niculescu.

— Acu vine!... Ceva regal! Să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, și râzi...

În adevăr, cu cât în valea Prahovei apasă mai greu pâcla, cu atât norulețul se ridică mai sus și se umflă mai tare, clocotind ca o gogoașă uriașă în vasta tigaie a firmamentului încinsă de flacăra colosală a lui Phoebus. Gogoașa a acoperit, de când au văzut-o, tot Piscul Câinelui, prea strâmt pentru pornirea ei de umflare, și acum se revarsă grozavă peste Valea Rea. Deodată, o detunătură titanică despică tăcerea, făcând să se cutremure piscuri după piscuri, și o ploaie turbată pornește.

S-a dus petrecerea! s-a stricat cheful!

În picioare toată lumea! Fiștecare-și strânge pălării, umbreluțe, resturile dejunului. La gară, repede, să apucăm trenul întâi!

Leoarcă până la piele, cu toate umbreluțele, madam Ionescu și madam Niculescu cobor cât pot mai iute, drăcuind ploaia, și foarte necăjite pe d. Nae și pe d. Iancu, fincă nu vin mai degrab' și râd mereu ca nebunii, parcă e un-ceva de râs. Ba încă d. Nae le mai și tachinează – mereu le strigă să-și ridice jupele:

— Mai sus, cocoană, mai sus, că nu ne uităm!

E potop...

D. Iancu zice:

— Strașnică ploaie, d-le!

— Teribelă! zice madam Ionescu.

— Ploaie regală, d-le! zice d. Nae.

La un moment, cocoanele alunecă pe clisa șoselii și cad pe șezute, poc! și fac amândouă: „hî!”

D. Nae se oprește și zice lui d. Iancu:

— Hahahaha! și-a ruptără gazometru!

— Pardon, asta-i vorbă de mitocan! răspunde madam Ionescu, și s-a ridicatără amândouă foarte supărate: pân' la București n-a mai vorbitără cu d. Nae. Da d. Nae zicea mereu la stății lui d. Iancu, că ședea alături amândoi, și cocoanele amândouă vizavi – zice:

— Pardon, 'ne Iancule, mai strânge-ți gazometru, că n-am loc!

Și cocoanele se supără și mai tare – și ei râdea – și cocoanele se supără și mai tare... Pe urmă au râs și cocoanele... „Ha-ha-ha! Gazometru!”

Apoi, nu! – le potrivește d. Nae! Ceva regal!