Gelozie (Bonifaciu Florescu)
Vai! gelozia, ce-i groaznic chin,
În draci mă bagă când mă gândesc.
Ca faci cu ochiu l-al meu vecin,
O știu, și totuși eu te iubesc,
Tu ești, femeie, înșelătoare
Nu pot la vorba-ți da crezământ,
Și fericirea mângâietoare
Nu e deplină p-acest pământ.
Tu ești femeie, deci mincinoasă;
Ființa-mi ție întreagă-am dat;
P-a mea ființă mult drăgăstoasă
Domnește dorul cel necurmat.
Uitat-am totul, cuprins, de tine,
La tine, dragă, când mă gândesc,
Îmi trece iute fior prin vine:
Mi-e ciudă tare, dar te iubesc.
Tu ești frumoasă, dar năzuroasă:
Ca mâine p-altul o să iubești,
Ș-a mea iubire, tu schimbăcioasă,
Pe veci din gându-ți o s-o gonești.
Așa e viața; putem deplânge
A noastră soartă, de pe pământ.
Cest dor năpraznic, ce pieptu-mi strânge
Silit s-o smulge, ca foi de vânt.
O știu, dar crede ființei care
Mărturisește al său păcat:
D-ar fi din parte-ți chiar o trădare,
În mine doru-ți neînfrânat
În veci va paște nenorocirea,
Va fi stăpânu-mi chiar în mormânt;
Cum să pierd oare reamintirea
Că te iubisem p-acest pământ?
- ↑ Același metru. Rime slabe.