Gelozie (Negruzzi)

 

Știi, dragă, pentru ce când te văd, mă mâhnesc?
Știi pentru ce ades când mai mult te privesc,
Mă vezi posomorât, și ne-ncetat oftez,
Când tu mă-mbrățoșezi, eu tac și mă-ntristez?
Când tu credință-mi juri, și-mi dai încredințări
De cel mai dulce-amor, răspund prin suspinări?
Știi pentru ce? — Ba nu. — Ah! trebui să ți-o spun.
Destul e de când chin în sufletu-mi adun!
În inimă-mi s-a-nfipt un ghimpe veninos,
Și pătimesc, și văd, și simt că sunt gelos!
Când îmi închipuiesc că numai Dumnezeu
Fu-n stare a crea un suflet ca al tău,
Când știu că n-a mai fost nici poate a mai fi
Ca tine pe pământ să poată a iubi,
Mă tem de orice om se-ntâmplă de-ntâlnesc
Să nu-ți zică cumva cuvântul: te iubesc!
Cunosc că mă iubești, o văd neîncetat,
Dar oare n-ai avut vrun alt amorezat?
Noaptea când toate dorm, vrodată n-ai gândit
La altul careva ce iarăși te-a iubit?
Când luna strălucind săltează pintre nori,
Ș-un grier răgușat cântă ascuns prin flori,
Nu-ți lași capul ades plecat pe mâna ta,
Ș-aminte nu-ți aduci atunci de cineva?
Vrun ideal prin somn, spune-mi, nu ai visat,
Și după acel vis cumva n-ai suspinat?
Tu-mi zici că mă iubești c-un dulce blând surâs,
Dar oare-acest cuvânt la altul nu l-ai zis?
Știu că nu pot trăi fără al tău amor,
Dar sunt gelos, gelos! și simt că o să mor!

1839, mai.