Germania și evreii

 

Desfășurarea acțiunii antisemite în Germania de la începutul regimului Hitlerian deschide o nouă eră medievală în istoria contemporană ca o simplă continuare a conciliului de la Verona din 1183. E drept că chestiunea nu e privită astăzi sub unghiul ei confesional, și persecuția nu mai are ca punct de plecare credințele religioase; e drept că nu se mai ridică ruguri în piețele publice, decât doar pentru cărți — dar efectele reacțiunii hitleriste sunt tot de natura expulzării in masă a Evreilor prin metodele inchiziției spaniole. Mai puțin de un veac de teorii rasiste și de exaltare a superiorității blondului german, mai puțin de un veac de gobinism, de chamberlainism și de hitlerism a dus, așadar, la concluzia extravagantă a unor persecuții fără pasiune religioasă, fără imperativ economic ci numai din conștiința unei supremații de rasă ce trebuie apărată de orice amestec cu o altă rasă inferioară sau conrupătoare. Procedeele întrebuințate pentru realizarea unei astfel de doctrini rasiste, dacă nu sunt medievale, depășesc toate normele civilizației moderne; ele nu numai că știrbesc prestigiul unui popor de mare cultură, dar vor produce aceleași dezastroase rezultate ca odinioară în Spania; în toate domeniile activității intelectuale și artistice, Germania se vede de pe acum lipsită voluntar de valori cu desăvârșire de primul plan, cu circulație mondială, ca Einstein, Rein-hardt, Elisabeta Bergner, Emil Ludwig, Alfred Kerr, fără a mai pomeni de pleiada de chimiști, de economiști, de ziariști și mai ales de scriitori, care au marcat fizionomia literară a Germaniei de după război.

În ceea ce mă privește, netăgăduind de altfel caracterele specifice ale fiecărei rase și chiar caracterele regionale, poziția mea s-a fixat de mult în recunoașterea în rasă a primatului elementar de voință asupra elementului biologic, exprimată în formula: e român oricine voiește să fie român, înțelegând prin aceasta nu un act de voliție superficială ci un act de adeziune totală a forțelor sufletești. Privită din afară și deci cu oarecare incompetentă, acțiunea literară, artistică, științifică a evreilor germani nu pare a fi ieșit din cadrele germanismului, bine înțeles de nu vom considera democrația sau principiul de diferențiere artistică drept elemente cu totul streine sufletului german. Privită mai ales de la noi, adică din sânul unei populații evreești destul de numeroasă, persecuțiile hitleriste constituie un act de ingratitudine; căci, cel puțin în aceste părți orientale, prin limbă sau prin nu știu ce afinități sufletești, este incontestabil că Evreul a reprezentat întotdeauna un pioner al culturii germane, un propagandist al mentalității și aspirațiilor germane. A persecuta astfel de oameni, în afară de incompatibilitatea cu normele vieții moderne, este și un act inexplicabil apolitic și ingrat.