Germanofobia culturală
| Germanofobia culturală de Eugen Lovinescu |
Pentru a-și legitima râvna la supremția politică, Germania și-a afirmat și supremația culturală. Mintea ce gândește inobilează brațul ce lovește. De fapt, Germanii râvniau numai la putere și la expansiune politică. Cultura era numai spiritualizarea materiei, într-un veac care mai are nevoe și de spiritualizări. Alături de frontul tranșeelor s’a tras deci și un front cultural, de o parte cultura umanistică greco-latină, care ridică pe om peste egoism, în lumea speculației dezinteresate; și de alta, Kultura germană, ieșită din concepția energetică a lui Ostwald, de pildă, ce nu ține seamă decât de organizația forțelor sociale în vederea folosului practic și a unui maximum de producție...
E un adevăr in această distincție. Firește, rânduit și după nevoile războiului. Trebuia învrăjbit nu numai trupul ci și sufletul. Mentalitatea germanică trebuia despărțită de mentalitatea celeilalte lumi civilizate prin stâlpi de foc.
Războiul a încetat. Lupta împotriva culturii germane se duce însă și mai departe tot cu aceleași arme ale sufletelor ce nu vor să demobilizeze. În ce ne privește, credem că a venit timpul să privim chestiunea și dintr-un punct de vedere mai obiectiv.
Campionul român al acestei lupte în contra culturii germane e d. M. Dragomirescu. Nu e de mirat. Președinte al «Societății scriitorilor români», al «Societății critice», al* «Daciei-Române», al «Comitetului de reformă a teatrelor», al «Asociației profesorilor secundari», al «Românimei culturale», și al atâtor alte comitete și comiții, d. M. Dragomirescu era predestinat și pentru această cruciadă liberatoare. Luminos spirit latin. Grațiile campestre ale Lațiului i-au adus darurile încă din leagăn: limpiditatea cerului mediteranian, din care a ieșit civilizația cea mai lucidă, și măsura împinsă până la sobrietate. De aici simplicitatea luminoasă a spiritului său, și tot acel aticism ce se desprinde din operă și om. Minte sintetică, nu se lasă copleșit de amănunte nefolositoare; pornind din intuiții sigure, nu lunecă la analize migăloase. D. Dragomirescu nu cunoaște pedantismul formulelor germanice; nici odată n’a făcut construcții de sisteme, clădite șubred ; prăvălia d'sale critică nu cunoaște, săltărașe și etichete. D. Dragomirescu a stat în totdeauna pe înălțimi în contact cu eterul limpede și generator. Geniul greco latin îl însuflețește; cumpătarea îi moderează cugetarea; grația îi învălue expresia. D. Dragomirescu n’a știut nici odată ce e exagerarea cugetării, precum n-a cunoscut niciodată masivitatea formei. În stilul lui, dănțuesc Charitele antice ca în jurul unui limpede izvor sacru. Euritmie desăvârșită; îngemănare totală a ideei și a expresiei.
E de înțeles că un astfel de bărbat, în care se răsfață cea mai fină floare a latinității, să se ridice împotriva culturii germane, cerând «înlăturarea din desvoltarea poporului nostru a tot ce e german ca primejdios acestei desvoltări». îndărătul d-lui Dragomirescu stau trei mii de ani de cultură greco-latină: prin glasul lui se strecoară subtilitatea milenară a dialogurilor lui Pluton și grația poemelor lui Horațiu.
Noi, care suntem mai puțin latini ca d. Dragomirescu, privim altfel problema culturii germane. Recunoaștem o cultură și o Kultură germană, ce trebuesc deosebite cu orice preț.
Kultura este produsul tratatului dela Francfort; al celui mai formidabil imperialism — dela Romani încoace. Kultura e, în adevăr, domnia organizației fără suflet, desumanizarea civilizației ; stăpânirea forței mecanice. Ea este aberația la care au dus patruzeci de ani de prosperitate și de imperialism. Împotriva acestei Kuituri s’a ridicat întreaga omenire civilizată și a învins. Germania este zdrobită; supremația uzinelor e înăbușită.
Dar în afară de Kultură, mai e și o admirabilă cultură germana: cultura lui Goethe, Kant și Beethoven. Nu cunoaștem o alta mai idealistă și mai fecundă; nu cunoaștem o alta mai vrednică de imitat. Nu trebue să o uităm ; nu trebue s’o disprețuim.
Aceasta e Germania doamnei de Staël: Germania marilor poeți, a marilor filozofi și a marilor muzicanți. Sufletul românesc nu poate decât să se îmbogățească, adăpându-se la izvoarele acestei arte idealiste. A sosit vremea deosebirilor salutare; dezarmând sufletele, trebue să recunoaștem în limba germană un puternic instrument de adevărată cultură.
Îmi pare deci rău că trebue să recomand mai multă cumpătare și măsură tocmai d-lui Dragomirescu, care e cel mai tipic reprezentant al unei măsuri milenare.