Gondola trece

 

<poem>Gondola trece și-n urma-i lasă Un vers de jale ce mă apasă:

„Cine-n gondolă pe-o noapte lină, Atunci când luna, ieșind din valuri, Revarsă tainic a sa lumină Peste palaturi, pintre canaluri;

Cine-n gondolă culcat se duce, Atunci când suflă vântul de noapte Și de la Lido pe-aripi aduce Suspinuri blânde, duioase șoapte;

Cine-n grondolă plutind în pace Pe-ale lagunei lucioase spume, N-a simțit viața-i că se preface Și că re-nvie în altă lume?

Dar, o! durere! cea gondolină Pe val de lacrimi astăzi plutește Lacrimi vărsate de o regină Care sub lanțuri se chinuește!”

Glasul se stinge, gondola trece Și lasă-n peptu-mi un fior rece !

Gena. — 1859