Gruia (Ispirescu)

 

Într-un sat oarecare trăia un tînăr cam nătăfleț, căruia toți îi zicea Gruia. Din Gruia nu-l mai scotea. El ajunsese de poveste din pricina stîngăciei lui la vorbă și la lucru.

Într-una din zile, sfară se dete în tot satul că Gruia se însoară. Pasămite i se aprinsese și lui călcîile de dor și se logodise cu o leică, muierușcă d-alea, care ziua fuge de bivoli iar noaptea îi apucă de coarne. După ce făcură o nuntă de se duse vestea în sat, începură și ei a-și face rost casei. Abia trecu trei luni de la însurătoare și bietul Gruia se pomeni că este tată.

Se gîndi, se răzgîndi, numără pe degete, făcu socoteala cu boabele și vedea bine că lui îi iese tocmai trei luni în cap de la însurătoare. Nu se putea însă domiri cum de se face să aibă el un copil la trei luni de zile.

După ce-și boteză odrasla și se făcu ma -sa mai bine, el îi zise într-o zi:

— Fă nevastă, dar tu la trei luni naști copilul?

— Vezi, mă bărbate, d-aia îți zice ție lumea Gruia. Păi bine, mă, fă socoteala: trei luni sunt de cînd m-ai luat tu pe mine, trei de cînd te-am luat eu pe tine, și trei de cînd ne-am luat amîndoi. Socotește pe degete de vezi cîte fac trei și cu trei și cu trei?

— Nouă, nevastă, bine zici tu. Ti! Îți mulțumesc că m-ai scos de la bănuială, că uite, se făcea luciu dracului.