Hăulitul închisului

 

Oh! deschideți-mi prinsoarea,
Ca să văd seninul soare,
Ș-al soției boi frumos,
Și calul meu cel comos.

Atunci pe amata soață
Am s-o strâng la piept în brațe,
Ș-apoi să m-arunc pe cal,
Și să zbor pe văi și deal.

Dar vai! ușa la-nchisoare
Îi cu zăvor gros și tare,
Și nevasta lăcrimează,
Nesperând să mă mai vază.

Ș-al meu slobod cal nechează,
Zburdă pe câmp, se-ncordează,
Iar eu plâng neâncetat,
Căci de viu sunt îngropat.