Homo homini lupus

 

Zadarnic! – Lupta se-ntețește,
Și nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forței
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Durerile vin tot mai multe,
Mai mari și mai adânc simțite.
De unde sapi lumina, curge
Iar întuneric ce te-nghite.

Un pas, un gând, o scăpărare,
Și îndoiala te-nfioară.
Pe umeri tot mai slabi apasă
Din ce în ce mai grea povară.

Sub planul sfânt de înfrățire
Sporește ura bestială:
Tot omul e-un vrăjmaș la pândă,
Toată cruzimea e o fală;

S-azvârl-a patimilor valuri
Din șubredele stăvilare,
Și peste pulberea de pravili
Domnește oarba-nverșunare.

Zadarnic gânduri răzvrătite
Izbesc eterna piramidă,
Spre vârful căreia cu toții
Se bat o cale să-și deschidă...

Mai sus, mai sus ... scrâșnind se-ndeasă;
Sub mulți prăpastia se cască.
Nu tuturor li-i dat să zboare,
Dar câți nu știu să se târască!

Asupra omului de mâine
S-apleacă palida știință,
Și-l vede mai nervos, mai sceptic,
Mai înrăit de suferință...

Zadarnic! – Lupta se-ntețește,
Și nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forței
Dreptatea celui slab se sfarmă.