Hristos au înviat

 

Se așternuse piatra pe proaspătul mormânt
Și noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniștise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare... minune-apropiată.

Au stat tăcuți de pază cei doi ostași străjari
Ne-atinși de măreția adâncurilor firii,
Nepresimțind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe fața și rostul omenirii.

Și iată miezul nopții, de stele-mpodobit;
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuiește,
Adânci puteri îl mișcă, izbindu-l. Zguduit,
Mormântul se deschide: scriptura se-mplinește.

Lumini lucesc la gura mormântului deschis,
Întunecimea piere o clipă-n toată firea...
Hristos învie!... Paznici, să fie vouă vis,
Lumina vă orbește, v-a înlemnit uimirea!

Lumină din lumina cerescului cuprins
Lucește-acum pe chipu-i, Îl-nalță biruința.
Și, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea și credința.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat
Spre învierea vieții în faptele de bine.

Cântați cu bucurie acelui Ce-au scăpat
Pe om și omenirea de moarte sufletească.
Îi Paștele! Viață! Hristos au înviat!
Iubire între oameni și pace să domnească!

Aprilie 1910